Întruparea Lui OM - Retreat în Linişte cu Iubire - 4 - 8 Noiembrie
Advertisement
🙏☀️🙏Mergem pe acelaşi drum alături de Cei care Simt că Viața Lor este despre Adevăr, despre Iubire, despre Libertate.
🤍🤍🤍Prin fiecare întâlnire fizică pe care o avem Viața se Recunoaşte pe Sine prin Ochii tuturor Celor Prezenți.
🙏🤍🙏Astfel Oameni Frumoşi, la începutul Lunii Noiembrie vă propunem ultimul Retreat din acest An!
☯️☯️☯️Straturi peste straturi au fost aşezate pentru Om în această Viață. Nu a fost o greşeală, nu a fost o condamnare, Omul a venit pe acest Pământ pentru a experimenta suferința, pentru a experimenta ce înseamnă să te simți rupt de Sursa Universului, să te simți rupt de Dumnezeu.
🔥De ce am făcut asta?
☀️Pentru noi perspective, noi unghiuri de înțelegere a Realității.
🔥☀️🔥De asemenea, prin toată această căutare a Adevărului, noi (până la un punct fără să ne dăm seama) Generăm, Creăm, Decupăm noi Realități, noi Dimensiuni, noi Lumi.
☀️🔥☀️Cunoaşterea de Sine înseamnă Cunoaşterea Întregului Univers.
💎💎💎Noi Suntem Universul!
🙏💙🙏Se întâmplă lucruri minunate când ne întâlnim. Atunci când mai mulți Oameni se întâlnesc având ca şi Scop în Esență acelaşi lucru: Descoperirea şi Trăirea Adevărului, acest fapt inevitabil se produce.
💙❤️Astfel Oameni Frumoşi, vă invităm să Descoperim Împreună ce fac Liniştea şi Iubirea când sunt aduse în acelaşi loc.
🙏🤍🙏Numele acestui Retreat: "Întruparea Lui OM" vine ca şi Reamintire că Noi nu am venit aici în această Lume pentru a fugi de ea sau pentru a-i supraviețui ci dimpotrivă Oameni Dragi, Noi Suntem Aici pentru a ne îmbrăca cu haina lumii până în punctul în care o Întrupăm, o Viețuim, Conştient şi cu Iubire.
🙏💙🙏Dacă Inima Ta se Deschide şi Simți Bucurie te invităm să participi la ultimul Retreat Fizic din acest An, iată detaliile:
🔥🔥🔥Perioada de desfăşurare
4 - 8 Noiembrie
Check-in: 4 Noiembrie ora 16:00
Check-out: 8 Noiembrie ora 11:00
🔥🔥🔥Locație
Vom fi înconjurați de Natură şi de Viul Vieții la Retreat Mărgău Apuseni - o locație Deosebită, Creată din Inimă, dedicată special Cunoaşterii de Sine.
Poți găsi mai multe detalii şi poze despre locație pe Facebook https://www.facebook.com/share/1Gp1zXhiFk/ sau pe site: https://margau-apuseni.ro/
🙏☀️🙏Vom avea la dispoziție mult cadru natural, piscină încălzită şi saună astfel încât Relaxarea şi Liniştea să ne fie alături la fiecare pas.
🔥🔥🔥 Desfăşurarea Activitățior
💙❤️Fundamentul acestui Retreat va fi format din Linişte şi din Iubire. Poate că aceste cuvinte sunt rostite des în lumea noastră dar nu mereu sunt Trăite. Atât Liniştea cât şi Iubirea devin palpabile atunci când ne Deschidem Inima şi Privirea către Viața care Există pretutindeni.
🤍Astfel se va vorbi puțin, doar în sesiuni, doar când este necesar. Restul timpului va fi timp dedicat special Ție, Tu cu Tine peste tot, fiind invitat astfel să Te Asculți cu Adevărat, să Te Cunoşti cu Adevărat.
🙏🔥🙏Vom avea 5 zile la dispoziție cu:
🔥12 sesiuni de lucru în grup
🔥Linişte
🔥Odihnă
🔥Mişcare Conştientă
🔥Mâncare de calitate
🔥Relaxare
🔥Meditație
🔥Rugăciune
🔥Respirația Vieții
🔥Lucru Invidual
🔥Discuții Vii de la Inima la Inimă
🔥Conexiune în Adevăr, Bucurie şi Iubire
🔥🔥🔥Înscriere şi participare
Contribuția pentru acest Retreat este de 2800 RON sau 2200 RON dacă eşti membru în Şcoala OM ( detalii despre Şcoala OM aici: https://mariuschirila.wordpress.com/scoala-om/ )
Contribuția înseamnă 1600 RON cazarea şi masa pentru cele 5 zile + 1200 RON (600 RON - membrii din Şcoala OM) pentru
lucrul pe care îl desfăşurăm împreună.
Sunt 14 locuri disponibile, acestea se ocupă în ordinea achitării unui avans de 450 RON.
Pentru rezervarea locului poți face transfer în contul: RO09BTRLRONCRT0626163401 - Lumina din Întuneric SRL
Apoi pentru confirmare te rugăm să trimiți un mesaj pe WhatsApp la nr. de telefon 0738 060 604
🙏Trimiterea avansului înseamnă totdodată şi asumarea Ta în fața Vieții că îți vei respecta Chemarea Inimii.
🔥🔥🔥
Acest Retreat vine ca o continuare firească pentru tot ce ai descoperit până acum în Călătoria Ta. Dacă Inima s-a aprins şi Simți Chemarea, te aşteptăm în Linişte cu Iubire.
Să ne ReVedem cu Bucurie,
Anca şi Marius
🙏🔥🙏
Advertisement
Where is it happening?
Retreat Margau Apuseni, Sat Margau nr 324,Margau, Cluj, Romania, Cluj-napoca
Event Location & Nearby Stays:
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Host or PublisherMarius Chirila















