"PROMISIUNEA ZURLI" ZALĂU

Schedule

Sat Nov 15 2025 at 11:00 am to 02:00 pm

UTC+02:00

Location

Casa de Cultura a Sindicatelor, Strada Iuliu Maniu, Zalau | Cluj-napoca, CJ

Advertisement
„Promisiunea Zurli” este noua aventură plină de culoare, cântec și emoție pe care Gașca Zurli o aduce în inimile copiilor și părinților din toată țara. Conceput de Mirela Retegan, spectacolul spune o poveste despre legămintele care ne apropie și ne fac mai buni – promisiunile între copii, părinți, bunici, dar și promisiunile către noi înșine.
Pe scenă, cele mai iubite personaje Zurli îi poartă pe spectatori într-un univers magic, unde veselia se împletește cu emoția, iar mesajele simple, dar profunde, ajung direct la inimă. În stilul său inconfundabil, Mirela Retegan transformă fiecare moment într-o lecție de iubire și încredere, amintindu-ne că o promisiune este un pod invizibil între două suflete, construit din grijă și sinceritate.
Publicul va cânta și va dansa pe ritmurile unor piese noi, precum „Astăzi vreau îmbrățișare”, „Promite-mi” și „Îmi place viața mea”, dar și pe melodiile deja consacrate – „Am o căsuță mică”, „Avion cu motor”, „Aramsamsam” sau „Pupici cu sclipici”.
Publicul va fi întâmpinat încă de la intrarea în sala de spectacol, cu o oră înainte de începere, prin surprize pregătite special pentru cei mici. După spectacol, copiii se vor bucura de o întâlnire specială cu Tanti Prezentatoarea și Maya, care îi vor îmbrățișa, vor sta de vorbă și vor face poze cu fiecare.
Cu regia semnată de Eduard Zănoagă și muzica purtând semnăturile compozitorilor Cornel Sorian, Emanuel Mirea, Mihai Alexandru și David (Hahaha Production), „Promisiunea Zurli” promite să fie o experiență completă – un spectacol pe care îl vei purta mereu în suflet.
Advertisement

Where is it happening?

Casa de Cultura a Sindicatelor, Strada Iuliu Maniu, Zalau, Casa de Cultură A Sindicatelor, Strada Iuliu Maniu, Zalău, România, Cluj-napoca, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Icon
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Gasca Zurli

Host or Publisher Gasca Zurli

Ask AI if this event suits you:

Discover More Events in Cluj-Napoca

Cluj-Dej - Editie aniversara 10 ani - 30 locuri
Sat, 15 Nov at 06:00 am Cluj-Dej - Editie aniversara 10 ani - 30 locuri

Intrare Parcul Padurea Clujenilor- dinspre Emerson

TRIPS-ADVENTURES TREKKING
Drume\u021bie \u00eencep\u0103tor: Sc\u0103ri\u021ba Belioara, Muntele Mare
Sat, 15 Nov at 09:00 am Drumeție începător: Scărița Belioara, Muntele Mare

Strada Ferdinand 22-26, Cluj-Napoca, Romania

TRIPS-ADVENTURES TREKKING
Drume\u021bie: Via Transilvanica - Viscri - Cobor
Sat, 15 Nov at 09:00 am Drumeție: Via Transilvanica - Viscri - Cobor

Strada Ferdinand 22-26, Cluj-Napoca, Romania

TRIPS-ADVENTURES TREKKING
Rend\u00fcletlen\u00fcl - stabil gy\u00f6kerekkel egy instabil vil\u00e1gban - ker\u00fcleti n\u0151i csendesnap
Sat, 15 Nov at 10:00 am Rendületlenül - stabil gyökerekkel egy instabil világban - kerületi női csendesnap

Cernavoda 14, Románia, Kolozsvár

SPARGATORUL DE NUCI - Cluj Napoca
Sat, 15 Nov at 11:30 am SPARGATORUL DE NUCI - Cluj Napoca

Cinema Teatru Florin Piersic

ART
ROCK The Camp Events - TRIBUTE Edition 2025
Sat, 15 Nov at 06:30 pm ROCK The Camp Events - TRIBUTE Edition 2025

Colina Camping, Cluj-Napoca

TRIPS-ADVENTURES CAMPING
H\u00e1romharmad \u25aa\ufe0f a 24 . HU Kolozsv\u00e1ron \u25aa\ufe0f Politikai kibesz\u00e9l\u0151 \u00e9s k\u00f6z\u00f6ns\u00e9gtal\u00e1lkoz\u00f3
Sat, 15 Nov at 07:00 pm Háromharmad ▪️ a 24 . HU Kolozsváron ▪️ Politikai kibeszélő és közönségtalálkozó

P-ta Unirii 10., et. II., 400096 Cluj-Napoca, Romania

Sat, 15 Nov at 07:30 pm André Rieu in Cluj-napoca

Polyvalent Hall

CONCERTS MUSIC
"PROMISIUNEA ZURLI" ZAL\u0102U
Sat, 15 Nov at 11:00 am "PROMISIUNEA ZURLI" ZALĂU

Casa de Cultura a Sindicatelor, Strada Iuliu Maniu, Zalau

Targ pentru copii "Magic Kids" - Cluj Arena, editia nr 7
Sun, 16 Nov at 10:00 am Targ pentru copii "Magic Kids" - Cluj Arena, editia nr 7

Cluj Arena

KIDS
GARNOO \/\/ The "Be Different" Tour \/\/ Zalau @ Rock'n Roll Center
Fri, 28 Nov at 08:00 pm GARNOO // The "Be Different" Tour // Zalau @ Rock'n Roll Center

Rock'n Roll Center

MUSIC ENTERTAINMENT
Cluj EcoTrail Ultramarathon 8.0 by ING
Mon, 01 Dec at 08:00 am Cluj EcoTrail Ultramarathon 8.0 by ING

Cluj EcoTrail Ultramarathon

SPORTS KIDS
EU \u0218I COPILUL \u2013 Edi\u021bia a 2-a
Sat, 21 Feb at 10:00 am EU ȘI COPILUL – Ediția a 2-a

Cinema Teatru Florin Piersic

BUSINESS ART
OVO by Cirque du Soleil - BT Arena \u2022 Cluj-Napoca
Thu, 23 Apr at 07:00 pm OVO by Cirque du Soleil - BT Arena • Cluj-Napoca

BTarena Cluj-Napoca

What's Happening Next in Cluj-Napoca?

Discover Cluj-Napoca Events