„Încă o provocare”: atelier de lectură pentru adolescenți cu scriitoarea Adina Rosetti

Schedule

Sat Nov 08 2025 at 05:00 pm to 07:00 pm

UTC+02:00

Location

Librăria Cărturești Mercy Timișoara | Timisoara, TM

Atelierul pornește de la cea mai recentă apariție a autoarei „Ultima provocare” (Ed. Arthur), un roman care sondează frământările și anxietățile desprinderii de copilărie în lumea contemporană. Cititorii vor avea ocazia să audă un fragment în lectura autoarei, să-i adreseze întrebări și să dezbată împreună pe marginea textului, fiind încurajați să-și prezinte opiniile, să reflecteze asupra unor situații similare din viața lor, dar și să-și exerseze imaginația și creativitatea, propunând noi personaje și soluții narative.
Vârsta recomandată: 12 ani
Participarea gratuită
Această creație artistică a fost realizată printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin
@Centrul de Proiecte. Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.
Synopsis „Ultima provocare”: Patru colegi aflați în pragul adolescenței se regăsesc într-o situație neașteptată, care-i poartă dincolo de plictiseala programului obișnuit, compus din școală, teme și meditații pentru examenul de Evaluare Națională. Alex e pasionat de fotbal, dar o accidentare îi amenință visul de a juca într-un turneu internațional. Între părinții divorțați, lipsa prietenilor și apropierea examenului, Ezra se refugiază în studiul erelor geologice și în pasiunea pentru dinozauri. Mara și-a pierdut tatăl și-și dorește mai mult decât orice să fie acceptată cu adevărat de prietenele din noua ei clasă. Iar Erika, în spatele măștii de popularitate, ascunde multe secrete ale căror consecințe nu vor întârzia să apară, sub forma unui emoji în formă de bombă ce poate fi o amenințare pentru toată școala.
Despre autoare: Adina Rosetti a publicat mai multe cărți pentru copii, multe dintre ele premiate și dramatizate. Domnișoara Poimâine, unul dintre personajele sale cele mai cunoscute, se plimbă prin mai multe povești, pentru diferite vârste; câteodată e o fetiță curioasă (“Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, “Crăciunul Domnișoarei Poimâine”), alteori o adolescentă rebelă (trilogia “Cronicile Domnișoarei Poimâine”). A scris despre vrăjitoare, dragoni și spiriduși neastâmpărați într-o carte cu întrebări fantastice (“De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”), poveștile despre ființe mici care fac lucruri mari sunt strânse în “Cartea Curajului”, iar din dragostea pentru expresiile din limba română s-a născut “Aiurea-n tramvai”. Experiența atelierelor cu un grup de copii de etnie romă s-a transformat în “Povestea Kendamei Pierdute”, o poveste care vorbește despre magia prieteniei și puterea de a schimba lumea, premiată de Uniunea Scriitorilor din România. Cele mai recente apariție: “Întâiul meu cuvânt de pionier”, “O istorie cu gust de kiwi’ și “Ultima provocare” (roman pentru adolescenți, Ed. Arthur).
Adina Rosetti predă cursuri de storytelling și scriere creativă și se implică în proiectele asociației De Basm, a cărei misiune este promovarea literaturii române contemporane.

Where is it happening?

Librăria Cărturești Mercy Timișoara, Strada Florimund Mercy 7, 300085 Timișoara, România, Timisoara, Romania
Icon
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Adina Rosetti

Host or Publisher Adina Rosetti

Ask AI if this event suits you:

Discover More Events in Timisoara

Masterclass \ud83d\udcaf Practic & Live - EPILARE DEFINITIVA - IPL & LASER
Sat, 08 Nov at 10:00 am Masterclass 💯 Practic & Live - EPILARE DEFINITIVA - IPL & LASER

str. Patriarh Miron Cristea nr.13, Timișoara

Tur ghidat \u00een expozi\u021bia \u201eLeg\u0103turi Chimice\u201d
Sat, 08 Nov at 12:00 pm Tur ghidat în expoziția „Legături Chimice”

FABER

ART
URBAN ManHunt Experience: Think. Hunt. Survive!
Sat, 08 Nov at 03:30 pm URBAN ManHunt Experience: Think. Hunt. Survive!

Piața Victoriei, Timișoara, România

 OBIECTE DISP\u0102RUTE \/ IZUMRLI PREDMETI \/ EXTINCT OBJECTS
Sat, 08 Nov at 04:00 pm OBIECTE DISPĂRUTE / IZUMRLI PREDMETI / EXTINCT OBJECTS

Strada Ion Mihalache nr. 2, 300103 Timisoara, Romania

ART THEATRE
Gala de Blues\/Jazz Kamo, edi\u021bia a XXXIV-a
Sat, 08 Nov at 06:00 pm Gala de Blues/Jazz Kamo, ediția a XXXIV-a

Filarmonica Banatul Timisoara

MUSIC ENTERTAINMENT
The Kitchen with Psihodrom
Sat, 08 Nov at 06:00 pm The Kitchen with Psihodrom

Splaiul Peneș Curcanul 4 - 5, 300124 Timisoara, Romania

Vernisaj Trails&Traces
Sat, 08 Nov at 07:00 pm Vernisaj Trails&Traces

Splaiul Peneș Curcanul nr. 3-5, clădirea AZUR, parter, nr. 3-4-5, 300124 Timisoara, Romania

M\u0103d\u0103lina Pav\u0103l Orchestra \u2022 Turneu Fuga Iuga \u2022 Timi\u0219oara \u2022 8 Nov
Sat, 08 Nov at 08:00 pm Mădălina Pavăl Orchestra • Turneu Fuga Iuga • Timișoara • 8 Nov

Teatrul National Timisoara

MUSIC ENTERTAINMENT
Decentralized Games | Jecza Gallery Timi\u0219oara
Sat, 18 Oct at 06:00 pm Decentralized Games | Jecza Gallery Timișoara

Jecza Gallery, Calea Martirilor 1989, Timișoara, Romania

EXHIBITIONS ART
EZOTERIC FEST TIMISOARA
Fri, 07 Nov at 11:00 am EZOTERIC FEST TIMISOARA

Bulevardul Eroilor de la Tisa nr.22, Timișoara, Timisoara, Romania

FESTIVALS ART
Tur ghidat \u00een expozi\u021bia \u201eLeg\u0103turi Chimice\u201d
Sat, 08 Nov at 12:00 pm Tur ghidat în expoziția „Legături Chimice”

FABER

ART
 OBIECTE DISP\u0102RUTE \/ IZUMRLI PREDMETI \/ EXTINCT OBJECTS
Sat, 08 Nov at 04:00 pm OBIECTE DISPĂRUTE / IZUMRLI PREDMETI / EXTINCT OBJECTS

Strada Ion Mihalache nr. 2, 300103 Timisoara, Romania

ART THEATRE
\u201e\u00cenc\u0103 o provocare\u201d: atelier de lectur\u0103 pentru adolescen\u021bi cu scriitoarea Adina Rosetti
Sat, 08 Nov at 05:00 pm „Încă o provocare”: atelier de lectură pentru adolescenți cu scriitoarea Adina Rosetti

Librăria Cărturești Mercy Timișoara

ART STORYTELLING
Concert VERMUZ, lansarea albumului Sonoliricografie
Sat, 08 Nov at 05:00 pm Concert VERMUZ, lansarea albumului Sonoliricografie

Muzicon

CONCERTS MUSIC
Gala de Blues\/Jazz Kamo, edi\u021bia a XXXIV-a
Sat, 08 Nov at 06:00 pm Gala de Blues/Jazz Kamo, ediția a XXXIV-a

Filarmonica Banatul Timisoara

MUSIC ENTERTAINMENT
Fire \u0219i frici: Sabotorii no\u0219tri
Sun, 09 Nov at 04:00 pm Fire și frici: Sabotorii noștri

Anton Pann 1, ap.1, Timișoara, Timișoara

ART
Falling Superstars - PREMIER\u0102
Sun, 09 Nov at 07:00 pm Falling Superstars - PREMIERĂ

FITT Timisoara

ART
Timi\u0219oara Ideas Fest
Mon, 10 Nov at 12:00 pm Timișoara Ideas Fest

Blvd. V. Parvan 4, 300223 Timisoara, Romania

FESTIVALS ART
Peter Pan de Lauren\u021biu Profeta
Mon, 10 Nov at 06:00 pm Peter Pan de Laurențiu Profeta

Opera Națională Română din Timișoara

MUSIC ENTERTAINMENT
Peter Pan de Lauren\u021biu Profeta
Tue, 11 Nov at 11:00 am Peter Pan de Laurențiu Profeta

Opera Națională Română din Timișoara

MUSIC ENTERTAINMENT

What's Happening Next in Timisoara?

Discover Timisoara Events