Vernisaj | Wanda Mihuleac „Anomalie” @ Combinatul Fondului Plastic, București
Advertisement
Vă invităm 𝘀𝗮̂𝗺𝗯𝗮̆𝘁𝗮̆, 𝟮𝟲 𝘀𝗲𝗽𝘁𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲, de la 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟴:𝟬𝟬, la Combinatul Fondului Plastic din București, pentru vernisajul expoziției „𝗔𝗻𝗼𝗺𝗮𝗹𝗶𝗲”, dedicată artistei franco-române 𝗪𝗮𝗻𝗱𝗮 𝗠𝗶𝗵𝘂𝗹𝗲𝗮𝗰, o figură esențială a artei conceptuale contemporane. Programul vernisajului continuă la ora 19:00 cu performance-ul „Timp”, o intervenție coregrafică semnată de Liliana Iorgulescu, cu Diana Chiripuci în rolul performerului.
Prezentată anterior la Craiova, expoziția este itinerată de GLORIÆ Gallery la București, unde va putea fi văzută în perioada 26 septembrie – 31 octombrie 2026, la Combinatul Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29.
Demersul curatorial al Ruxandrei Demetrescu propune un parcurs transversal prin mai multe decenii de creație ale Wandei Mihuleac, reunind opere de artă grafică (desen, gravură) – care amintesc formația de graficiană a artistei – într-un dialog incitant cu fotografia, colajul și, nu în ultimul rând, obiectele tridimensionale și instalațiile. Experimentele tehnice, variate, multiple și ingenioase, exprimă un angajament artistic unic, prin care Wanda Mihuleac chestionează limitele limbajului, relația dintre corp și memorie, precum și forme de alteritate senzorială. Opera sa, aflată la intersecția dintre discipline și culturi, oferă o reinterpretare contemporană a unor teme fundamentale ale creației: percepția, transmiterea și reinventarea sensibilului.
Titlul expoziției, „Anomalie” (care este identic în română și franceză), reprezintă mai mult decât o temă recurentă în activitatea artistică a Wandei Mihuleac. Artista afirmă că, „într-o lume saturată de norme, de modele reproductibile și de imagini calibrate, anomalia apare ca o crăpătură – nu pentru a distruge, ci pentru a revela. Într-o perspectivă deleuziană, anomalia poate fi gândită ca o linie de fugă, un vector de deteritorializare care traversează formele stabilite și deschide către deveniri imprevizibile. Anomalia devine astfel un operator al diferențierii: ea nu se opune normei, ci o depășește, o pune în criză, o face inoperantă. Anomalia, departe de a fi o simplă abatere, constituie o breșă ontologică în ordinea realului. Ea este acel moment în care coerența presupusă a lumii se fisurează, lăsând să apară posibilitatea unui dublu, a unei repetiții, a unei deviații ireductibile.”
Privită în această perspectivă, opera Wandei Mihuleac poate fi citită ca o punere în criză a regimului vizibilității. Astfel, lucrările artistei asumă dimensiunea imaginii critice, așa cum a fost formulată de teoreticianul francez Georges Didi-Huberman: „o imagine în criză, criticând imaginea însăși, capabilă să declanșeze o reacție, o eficacitate teoretică; așadar o imagine ce critică felul nostru de a vedea, pentru ca atunci când ne privește, să ne determine să o vedem cu adevărat”.
Evenimentul face parte dintr-un proiect curatorial mai amplu, conceput în tandem cu expoziția „Democrația senzorială”, organizată de Muzeul de Artă din Craiova, care prezintă lucrări realizate în medii vizuale diverse (artă plastică, instalații, artă video, performance-uri filmate, cărți de artist), într-un demers impresionant care dezvăluie o reflecție profundă asupra rolului simțurilor în experiența artistică.
𝗪𝗮𝗻𝗱𝗮 𝗠𝗶𝗵𝘂𝗹𝗲𝗮𝗰 (n. 1946, București) este artistă vizuală, autoare de instalații, performance-uri și cărți de artist, stabilită la Paris din 1988. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București și a Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne, se numără printre personalitățile marcante ale artei conceptuale și experimentale românești și europene. A obținut numeroase premii la bienale internaționale în Italia, Polonia, Croația, Franța, precum și distincții în România și în Franța. Începând din 1973, a realizat 28 de expoziții personale în galerii din: Paris, Marsilia, Taverny, Clichy, Levallois-Perret, Strasbourg, București, Timișoara, Atena, Tokyo, New York, Geneva, Roma, Veneția, Milano, Aachen, Saint-Étienne, La Marsa – Tunis, Liège.
De-a lungul unei cariere internaționale de peste cinci decenii, a expus în instituții prestigioase precum Centre Pompidou, Grand Palais și Bienala de la Veneția. Lucrările sale se regăsesc în colecții publice și muzeale la nivel internațional. Fondatoare a editurii pariziene Transignum, Wanda Mihuleac este recunoscută pentru proiectele sale interdisciplinare care pun în dialog arta vizuală, literatura, filosofia și noile forme de expresie contemporană.

Where is it happening?
Combinatul Fondului Plastic, Bucharest, Romania
Event Location & Nearby Stays:
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Host or PublisherGloriæ Gallery