TACHE, IANKE SI CADAR- Bucuresti

Schedule

Wed Sep 03 2025 at 08:00 pm to 10:00 pm

UTC+03:00

Location

Sala „Ion Caramitru” TNB | Bucharest, BU

Advertisement
TACHE , IANKE SI CADAR
3 Septembrie 2025 ora 20:00
Teatrul National Bucuresti - Sala Ion Caramitru
Textul este o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 şi pus în scenă în acelaşi an la Teatrul Maria Ventura, unde a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani. La peste şase decenii de la montarea lui Toscani, Horaţiu Mălăele readuce pe scena Teatrului Bulandra cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Take pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin.
Alături de cei trei interpreţi principali, din distribuţie vor mai face parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin. Scenografia spectacolului i-a fost încredinţată Mariei Miu.
Piesa aduce în prim plan povestea de viață a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei și religiei, a statutului identitar individual şi de grup, reamintindu-ne astfel că diferențele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar și că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării și al asumării a ceea ce ne definește şi ne diferențiază de ceilalți.
Advertisement

Where is it happening?

Sala „Ion Caramitru” TNB, Bucharest, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Ticketstore

Host or Publisher Ticketstore

It's more fun with friends. Share with friends

Discover More Events in Bucharest

CineAmour \/ Vanilla Sky
Wed, 03 Sep at 08:45 pm CineAmour / Vanilla Sky

Bd. Mircea Eliade, nr. 16 , 012014 Bucharest, Romania

ENTERTAINMENT PERFORMANCES
\ud83c\udfb6 Enescu Festival 2025 | Francesco Tristano \ud83c\udfb6
Wed, 03 Sep at 10:00 pm 🎶 Enescu Festival 2025 | Francesco Tristano 🎶

Control Club

MUSIC ENTERTAINMENT
Bucharest Party Event
Wed, 03 Sep at 10:30 pm Bucharest Party Event

Bulevard Gen Gheorghe Magheru 24, București

Bucharest Events
Wed, 03 Sep at 10:30 pm Bucharest Events

B-dul Magheru, Nr 24, București

EXCURSIE 1 ZI DE PLAJA LA EFORIE NORD - OFERTA SENIORI
Thu, 04 Sep at 06:30 am EXCURSIE 1 ZI DE PLAJA LA EFORIE NORD - OFERTA SENIORI

Cistour Agency (Bd Iuliu Maniu nr 71, Bloc 4, Sc 6, Ap 237, Sector 6, Bucharest, Romania)

SPORTS
International Conference of Reliable Systems Engineering
Thu, 04 Sep at 08:30 am International Conference of Reliable Systems Engineering

University of Bucharest

BUSINESS CONFERENCES
Baby Boom Show edi\u0163ia de toamn\u0103 2025
Thu, 04 Sep at 10:00 am Baby Boom Show ediţia de toamnă 2025

Bulevardul Marasti 65-67, Bucureşti Sectorul 1, Romania

S\u0103rb\u0103toarea toamnei cu copii \u0219i p\u0103rin\u021bi (ateliere gratuite)
Thu, 04 Sep at 04:00 pm Sărbătoarea toamnei cu copii și părinți (ateliere gratuite)

Strada Rașoviță nr 18, sector 3, București

TACHE, IANKE SI CADAR- Bucuresti
Wed, 03 Sep at 08:00 pm TACHE, IANKE SI CADAR- Bucuresti

Sala „Ion Caramitru” TNB

Bucharest Feminist Film Festival - CARE edition
Thu, 04 Sep at 07:00 pm Bucharest Feminist Film Festival - CARE edition

Cinema Muzeul Țăranului

ENTERTAINMENT FESTIVALS
FIERARII - Bucuresti
Thu, 04 Sep at 07:00 pm FIERARII - Bucuresti

Sala „Ion Caramitru” TNB

PERFORMANCES ART
Triste\u021be \u0219i bucurie \u00een via\u021ba girafelor \ud83e\udd92 regia Irisz Kovacs
Thu, 04 Sep at 07:00 pm Tristețe și bucurie în viața girafelor 🦒 regia Irisz Kovacs

Teatrul Excelsior Bucuresti

ART
Re\u00eencepem serile de Quiz Night la Fabrica joi 4 septembrie \ud83e\udde0 participare gratuit\u0103
Thu, 04 Sep at 08:00 pm Reîncepem serile de Quiz Night la Fabrica joi 4 septembrie 🧠 participare gratuită

Strada 11 Iunie nr. 50, 040172 Bucharest, Romania

CONTESTS SPORTS
Fanteziile so\u021bului meu aproape c\u0103 m-au \u00eennebunit
Fri, 05 Sep at 07:00 pm Fanteziile soțului meu aproape că m-au înnebunit

Teatrul Elisabeta

Sistemul Perfect @ TNB - 05.09.2025
Fri, 05 Sep at 07:30 pm Sistemul Perfect @ TNB - 05.09.2025

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti

ART ENTERTAINMENT
Cineconcert: Shoes (1916) X Muzic\u0103 live de Ariadna Ene-Iliescu (pian preparat)
Fri, 05 Sep at 08:00 pm Cineconcert: Shoes (1916) X Muzică live de Ariadna Ene-Iliescu (pian preparat)

Goethe-Institut Bucuresti

ENTERTAINMENT PERFORMANCES
DRAGI PARINTI \/ TNB SALA ION CARAMITRU 5 SEPTEMBRIE
Fri, 05 Sep at 08:00 pm DRAGI PARINTI / TNB SALA ION CARAMITRU 5 SEPTEMBRIE

Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti

PRO\u0218TII - Teatrul National pe 5 septembrie
Fri, 05 Sep at 08:30 pm PROȘTII - Teatrul National pe 5 septembrie

Teatrul Național București, Bucharest, Romania

ART
Atelier de mi\u0219care \u0219i r\u00e2s
Sat, 06 Sep at 02:00 pm Atelier de mișcare și râs

Sambodhi Studio - Yoga, Meditation, Massage, Events

ART HEALTH-WELLNESS
Cinema \u0219i picnic de septembrie @Parcul Kretzulescu, Calea Victoriei
Sat, 06 Sep at 04:00 pm Cinema și picnic de septembrie @Parcul Kretzulescu, Calea Victoriei

Parc Kretzulescu

ENTERTAINMENT MUSIC

What's Happening Next in Bucharest?

Discover Bucharest Events