Petronela Rotar la Brașov, lansarea volumului „Supraviețuire” și sesiune de autografe
Advertisement
Libris și Editura Trei vă invită sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 17:00, la Centrul Cultural Reduta din Brașov, la întâlnirea cu Petronela Rotar și cea mai nouă carte a sa, „Supraviețuire”.
Ne întâlnim în orașul natal al autoarei pentru o conversație despre vindecare, luptă, supraviețuire, despre experiența de a-i însoți pe ceilalți în procesele lor de vindecare.
Petronela Rotar va intra în dialog cu Alex Gavriliu, inițiatorul programului Write the Truth. Moderează Augusta Oniță-Bagoly, managerul Librăriei Libris Șt. O. Iosif.
Întâlnirea se va încheia cu o sesiune de autografe.
„Încă învăț că nu toți oamenii se pot salva, oricât de greu îmi vine să accept asta. Însă mai știu și că foarte mulți pot și o fac.
Eu sunt unul dintre oamenii care au putut și las povestea mea la vedere tocmai pentru că știu că în durerea pe care o veți găsi aici s-a născut și puterea enormă pe care o am azi de a fi cu durerea celorlalți, dar și pofta de viață cu care trăiesc.” - Petronela Rotar
Despre autoare
Petronela Rotar este scriitoare, psiholog și psihoterapeut. A debutat în 2014 cu volumul de poezie „O să mă știi de undeva”. Printre cărțile sale se numără „Orbi”, „Privind înăuntru”, „Totul e în regulă în mine și în lume” și „Efectul pervers”.
📌 Centrul Cultural Reduta, str. Apollonia Hirscher nr. 8, Brașov
🗓️ Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, ora 17:00
Vă așteptăm cu drag!

Where is it happening?
Centrul Cultural Reduta, Strada Apollonia Hirscher 3, 500025 Brașov, România, Brasov, Romania
Event Location & Nearby Stays:
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Host or PublisherLibris Șt. O. Iosif