Mircea Vintilă & Jul Baldovin/13 ani Music for Autism

Schedule

Sun, 16 Nov, 2025 at 07:00 pm

UTC+02:00

Location

Doors Club | Constanta, CT

Advertisement
Duminică, 16 noiembrie 2025, acces ora 19.00 bine cunoscutul interpret de muzică folk, Mircea Vintilă revine la Constanța împreună cu Jul Baldovin, pentru un eveniment de excepție organizat în Club Doors Constanța, în cadrul campaniei "Music for Autism".
Membru al trupei Pasărea Colibri, Mircea Vintilă este unul dintre cei mai apreciaţi artişti folk, piesele sale aflându-se în topul preferinţelor publicului care ştie să preţuiască acest gen muzical.
Cele mai cunoscute piese, dar și cele mai noi compoziții marca Mircea Vintilă pot fi ascultate, duminică, 16 noiembrie 2025, acces de la ora 19.00 în Club Doors Constanța - „Miruna”, „Popa Nan”, „Hanul lui Manuc”, „Adio, deci pe curând”, „Peste răbdări”, „Musette” sunt numai câteva dintre cantecele care vă vor răpi un zâmbet, o să cântaţi si o să fiţi melancolici.
Concertul va veni în sprijinul campaniei "Music for Autism".
13 ani de campanie, peste 90 de concerte susținute de artiști români, 5 beneficiari, 8 inaugurări, mai multe dotări și achiziții de materiale didactice și terapeutice.
Toate fondurile strânse se vor îndrepta către campania „Music for Autism”, prin care ne propunem demararea noilor proiecte din cadrul Centrelor Şcolare pentru Educaţie Incluzivă Constanţa (achiziţionarea unor materiale didactice necesare terapiilor copiilor cu dizabilităţi) și reabilitarea terenului de sport din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă "Delfinul" Constanța.
MUSIC FOR AUTISM
Music for Autism înseamnă muzică, solidaritate și speranță. Misiunea noastră este de a oferi copiilor din școlile speciale de stat șanse reale de a deveni adulți independenți și funcționali.
Voluntarii campaniei sunt profesorii psihopedagogi din aceste școli speciale, oameni care dăruiesc timp, pricepere și suflet pentru ca fiecare copil să își atingă potențialul. Tot ceea ce construim rămâne în instituțiile publice de educație specială, creând un impact durabil în comunitate.
Timp de treisprezece ani, nume mari din industria autohtonă de muzică rock-folk-pop s-au implicat pentru a duce la destinație scopul campaniei. “Music For Autism” a fost sprijinită prin concertele caritabile susținute de Cargo, Vama, Loredana Groza & Nadir, Vița de Vie, Lupii lui Calancea, Timpuri Noi, Berti Barbera & Nicu Patoi, Florin Chilian, Ada Milea, White Walls, Mihai Mărgineanu, Proconsul, Celelalte Cuvinte, Bucovina, Altar, Anton, The R.O.C.K.( Tribute AC/DC), CTC, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Emeric Imre, The Model, Zdob și Zdub, Ionuț Micu & Adrian Naidin, Taxi, Phoenix, Provincialii, Alexandru Andrieș, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Dan Bittman și Marius Bațu, VUNK, Dirty Shirt, E-An-Na etc.
Detalii se găsesc pe:
https://www.facebook.com/MusicForAutismRomania/
Biletele se achiziționează astfel:
https://www.iabilet.ro/bilete-constanta-concert-caritabil-mircea-vintila-si-jul-baldovin-117582/
Vă rugăm, după achiziționarea biletelor cu loc la masă să contactați Clubul Doors, pentru rezervarea mesei.
O precizare importantă: rezervarea se va face pe numele celui ce a cumpărat biletele, pentru a se evita situații neplăcute!
Rezervări 0766 057 078
Copiii sub 6 ani au intrarea liberă.
Advertisement

Where is it happening?

Doors Club, Doors View, Constanța, România, Constanta, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Icon
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Music for Autism Romania

Host or Publisher Music for Autism Romania

Ask AI if this event suits you:

Discover More Events in Constanta

FRUMOASA ADORMITA - Constanta
Sun, 16 Nov at 06:00 pm FRUMOASA ADORMITA - Constanta

Casa De Cultură a Sindicatelor Constanța

Ziua UNESCO \u2013 Concert de Roman\u021be
Sun, 16 Nov at 06:30 pm Ziua UNESCO – Concert de Romanțe

Str. Mircea cel Batran nr. 97, 900592 Constanta, Romania

CONCERTS MUSIC
Dragoste in 2 acte si un Bis - Constanta
Wed, 19 Nov at 07:00 pm Dragoste in 2 acte si un Bis - Constanta

Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța 2024

ENTERTAINMENT MUSIC
"Cine sunt EU?"
Fri, 21 Nov at 04:00 pm "Cine sunt EU?"

Hotel Continental Forum Constanța

HEALTH-WELLNESS ART
\u00cenc\u0103 2000 de ani! - \u00cen Memoriam Marius Ba\u021bu
Fri, 21 Nov at 07:00 pm Încă 2000 de ani! - În Memoriam Marius Bațu

Teatrul Pentru Copii Și Tineret Căluțul De Mare

MUSIC ENTERTAINMENT
TROOPER\/13 ani Music for Autism
Fri, 21 Nov at 08:30 pm TROOPER/13 ani Music for Autism

Doors Club

SPORTS POP
Trubadurul
Sat, 22 Nov at 06:30 pm Trubadurul

Str. Mircea cel Batran nr. 97, 900592 Constanta, Romania

IRIS(Cristi Minculescu, Valter &Boro)\/13 ani Music for Autism
Fri, 07 Nov at 08:30 pm IRIS(Cristi Minculescu, Valter &Boro)/13 ani Music for Autism

Doors Club

CONCERTS SPORTS
Mircea Vintil\u0103 & Jul Baldovin\/13 ani Music for Autism
Sun, 16 Nov at 07:00 pm Mircea Vintilă & Jul Baldovin/13 ani Music for Autism

Doors Club

CONCERTS SPORTS
TROOPER\/13 ani Music for Autism
Fri, 21 Nov at 08:30 pm TROOPER/13 ani Music for Autism

Doors Club

SPORTS POP

What's Happening Next in Constanta?

Discover Constanta Events