Micul Prinț: de mână, prin timp - 3-6 martie

Schedule

Tue, 03 Mar, 2026 at 10:00 am to Fri, 06 Mar, 2026 at 12:00 pm

UTC+02:00

Location

Piața Tălmaciu, Sibiu, România | Sibiu, SB

Advertisement
Vă invităm la un spectacol care vorbește despre copilărie, prietenie și despre lucrurile cu adevărat importante — acelea pe care le vedem doar cu inima. Micul Prinț: de mână, prin timp este o călătorie sensibilă și plină de sens, în care cei mici și cei mari deopotrivă sunt invitați să își amintească să privească lumea cu mirare, curiozitate și bunătate.
Spectacolul are o durată de 45 de minute și va fi urmat de un atelier creativ, în cadrul căruia copiii vor realiza un obiect special, pe care îl vor putea lua acasă - o amintire a întâlnirii cu povestea și cu emoțiile trăite împreună.
În același timp, continuăm strângerea de donații care ne ajută să ducem acest spectacol (și atelierele asociate) acolo unde este cea mai mare nevoie de ele: în centrele de plasament și în azile. Prin sprijinul vostru, putem aduce povești, lumină și momente de bucurie unor copii și unor oameni care au nevoie de ele.
Donațiile susțin activitatea Asociației Poveștiada și ne ajută să continuăm să construim întâlniri vii între artă și oameni, să clădim punți între generații.
🤍 Pentru o mai bună organizare, vă rugăm să vă confirmați participarea (până în data de 25 feb.) doar dacă sunteți siguri că puteți ajunge, pentru că o parte din echipa spectacolului vine din alt oraș special pentru această întâlnire cu voi.
Vă așteptăm să mergem împreună, de mână, prin timp. 💛
Când: 3, 4, 5, 6 martie, între 10:00 – 12:00
Unde: Koko&Didi Afterschool (Str. Piața Tălmaciu, nr. 14, Sibiu)
Cine: copii de grădiniță și școală
Donație: 50 lei/copil (spectacol - 45 min. + atelier creativ) - grupuri de min. 20 de copii, max. 50 de copii (cadrele didactice nu plătesc)

Pentru mai multe detalii, nu ezitați să ne contactați:
Pe Facebook, la @Coolturada și @Asociația Poveștiada
Pe Instagram, la @radacooltura și @poveștiada
Și la nr. de telefon 0729 127 500 (Rada)/ 0741 132 5666 (Corina)
Advertisement

Where is it happening?

Piața Tălmaciu, Sibiu, România, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Icon
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Asocia\u021bia Pove\u0219tiada

Host or Publisher Asociația Poveștiada

Ask AI if this event suits you:

Discover More Events in Sibiu

Acuarelae de m\u0103r\u021bi\u0219or
Mon, 02 Mar at 05:00 pm Acuarelae de mărțișor

Biblioteca Astra Sibiu

Sibiu: Conferinta Raluca Anton - Rela\u021biile: conexiuni vizibile \u0219i invizibile
Mon, 02 Mar at 07:00 pm Sibiu: Conferinta Raluca Anton - Relațiile: conexiuni vizibile și invizibile

Centrul Cultural "Ion Besoiu" Sibiu

BUSINESS CONFERENCES
Sibiu: O Scrisoare Pierduta
Mon, 02 Mar at 07:00 pm Sibiu: O Scrisoare Pierduta

Centrul Cultural "Ion Besoiu" Sibiu

Atelierul de Luni - Seri de psihodram\u0103
Mon, 02 Mar at 07:00 pm Atelierul de Luni - Seri de psihodramă

Strada Lector, nr 1-3A

WORKSHOPS
\u201eTATTOO\u201d de R\u00e9jane Desvignes, Igor Bauersima, regia Radu Afrim
Thu, 05 Mar at 07:00 pm „TATTOO” de Réjane Desvignes, Igor Bauersima, regia Radu Afrim

B-dul Corneliu Coposu nr. 2, 550245 Sibiu, Romania

ART LITERARY-ART
Concert simfonic dedicat Zilei Femeii
Thu, 05 Mar at 07:00 pm Concert simfonic dedicat Zilei Femeii

Cetatii, 3-5, Sibiu, Romania

MUSIC ENTERTAINMENT
SIBIU: Concert OCRU
Thu, 05 Mar at 08:00 pm SIBIU: Concert OCRU

La Arhive Sibiu

CONCERTS MUSIC
Lespezi 6 - 8 Martie
Fri, 06 Mar at 06:30 am Lespezi 6 - 8 Martie

Varful Lespezi

\u201eFelii\u201d de Lia Bugnar
Sun, 01 Mar at 05:00 pm „Felii” de Lia Bugnar

Teatrul Național Radu Stanca Sibiu

Micul Prin\u021b: de m\u00e2n\u0103, prin timp - 3-6 martie
Tue, 03 Mar at 10:00 am Micul Prinț: de mână, prin timp - 3-6 martie

Piața Tălmaciu, Sibiu, România

ART
SIBIU: Concert OCRU
Thu, 05 Mar at 08:00 pm SIBIU: Concert OCRU

La Arhive Sibiu

CONCERTS MUSIC
GRIMUS | Sibiu \u2013 \u201eSpre lumi neumblate\u201d
Fri, 06 Mar at 08:00 pm GRIMUS | Sibiu – „Spre lumi neumblate”

Oldies Pub - Live Music

AZUR - SHOW EXTRAORDINAR \u201c50\u201d ANI DE CARIERA @SIBIU - CENTRUL CULTURAL "ION BESOIU"
Sun, 08 Mar at 07:00 pm AZUR - SHOW EXTRAORDINAR “50” ANI DE CARIERA @SIBIU - CENTRUL CULTURAL "ION BESOIU"

Centrul Cultural "Ion Besoiu" Sibiu

\u201eRomeo \u0219i Julieta. Rock story\u201d, coregrafia Marcello Algeri
Fri, 13 Mar at 07:00 pm „Romeo și Julieta. Rock story”, coregrafia Marcello Algeri

Centrul Cultural "Ion Besoiu" Sibiu

ART PERFORMANCES
SIBIU - COMPACT \u201d\u00cemi amintesc de tine\u201d
Sat, 14 Mar at 07:00 pm SIBIU - COMPACT ”Îmi amintesc de tine”

Centrul Cultural "Ion Besoiu" Sibiu

CONCERTS MUSIC
CEVA NOU Standup turneu \u00een Rom\u00e2nia - Sibiu
Sat, 14 Mar at 08:00 pm CEVA NOU Standup turneu în România - Sibiu

Inspirat

SIBIU | Costel \u0219i Maria Popovici - Stand Up Comedy Show
Tue, 17 Mar at 07:00 pm SIBIU | Costel și Maria Popovici - Stand Up Comedy Show

Filarmonica de Stat Sibiu - Sala Thalia

COMEDY ENTERTAINMENT
Tudor Gheorghe: Prim\u0103vara 2026
Thu, 19 Mar at 07:00 pm Tudor Gheorghe: Primăvara 2026

Centrul Cultural "Ion Besoiu" Sibiu

MUSIC ENTERTAINMENT
C\u0103t\u0103lin Stepa \u0219i Aurelian Epura\u0219 (pian), La Arhive, Sibiu
Thu, 19 Mar at 07:00 pm Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș (pian), La Arhive, Sibiu

La Arhive Sibiu

Nuan\u021be \u2022 Sibiu \u2022 Rock N Bike \u2022 19 martie
Thu, 19 Mar at 07:00 pm Nuanțe • Sibiu • Rock N Bike • 19 martie

Rock&Bike Music Club

What's Happening Next in Sibiu?

Discover Sibiu Events