Licitația unei părți a Colecției Darius Vâlcov
Schedule
Tue, 17 Feb, 2026 at 06:00 pm
UTC+02:00Location
Strada C. A. Rosetti 5, Bucharest, Romania | Bucharest, BU
Advertisement
Licitația unei părți a colecției Darius Vâlcov, acumulată în aproximativ un deceniu de colecționism, pusă azi în vânzare în cadrul unei executări silite, cuprinde nu puține capodopere, semnate de artiști cu valoare muzeală, unii dintre ei tranzacționați și recunoscuți internațional, după cum și sursele lor de achiziționare au variat, de-a lungul timpului, între lictațiile autohtone de artă și cele internaționale, inclusiv ale celebrelor case Sotheby’s și Christie's Londra ori Artcurial Paris. Victor Brauner, reprezentant exponențial al curentului avangardist, este prezent în mica noastră licitație cu trei lucrări, două grafice (peniță, respectiv creion) și un ulei de mari dimensiuni, cum rar se poate întâlni în colecțiile din România, private ori în muzee. ”La relation” uimește nu doar prin dimensiuni, este o operă bogată cromatic și solidă stilistic, realizată în perioadă de maturitate artistică și a făcut parte din mai multe colecții importante, inițial din Europa, apoi din America. Regăsim și două schițe rare, de circulație internațională, inspirate de Trilogia Orfică a lui Jean Cocteau (scenarii scrise și regizate de artist, care reimaginează mitul lui Orfeu în contexte moderne), unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului **. O altă premieră o reprezintă un desen în tuș al lui Pablo Picasso, ”Scenă de coridă”, realizată la sfârșitul anilor 50, purtând o tematică intens explorată de artist - cea a coridelor (și condiției umane) de care a fost fascinat, recurent, pe întregul parcurs al vieții. Selecția licitației este completată, între altele, de două lucrări importante ale lui Nicolae Grigorescu, ambele pe tema sa națională majoră a carelor cu boi, dintre care unul în context nocturn, o adevărată raritate. Loturi: https://www.artmark.ro/ro/licitatie/licitatia-unei-parti-a-colectiei-darius-valcov-6292026
Advertisement
Where is it happening?
Strada C. A. Rosetti 5, Bucharest, RomaniaEvent Location & Nearby Stays:
Know what’s Happening Next — before everyone else does.



















