Lansare seria de autor „Ion D. Sîrbu”: Jurnalul unui jurnalist fără jurnal

Name: Lansare seria de autor „Ion D. Sîrbu”: Jurnalul unui jurnalist fără jurnal
Start: 2026-03-13T19:00:00+02:00
Location: Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38, 050012 Bucharest, Romania

Schedule

Fri, 13 Mar, 2026 at 07:00 pm

UTC+02:00

Location

Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38, 050012 Bucharest, Romania | Bucharest, BU

Editura Polirom vă invită, vineri, 13 martie, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), la o discuție despre Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, ediție în două volume apărută în Seria de autor „Ion D. Sîrbu”.
Participă: Toma Velici, Clara Mareș, Magda Răduță, Ioan Stanomir, Antonio Patraș
Moderatoare: Georgeta Drăghici
Despre carte
Ediție îngrijită, note, notă asupra ediției, referințe critice și indice de nume de Toma Velici
Prefață de Dan C. Mihăilescu
Notă biobibliografică de Antonio Patraș și Toma Velici
„Dacă celebrului câine al lui Pavlov (un savant inocent, bun creștin, totuși premergător al psihologiei colectivist-staliniste) i se arată, de pildă, carne, el salivează… etc. Într-o fază mai evoluată a experimentului cu acest «reflex condiționat», câinelui i se arată un cerc fluorescent și i se dă carne. Deci: cerc egal plăcere, bucurie. Apoi i se arată o elipsă, tot fluorescentă, și i se aplică o bătaie zdravănă. Cu timpul, elipsa devine egală cu durerea, spaima. După ce aceste două reflexe sunt bine fixate, se trece la un experiment-limită. I se arată câinelui un cerc (bietul câine!), acesta salivează, conform științei. Nu i se dă carne, bineînțeles. Apoi, cercul e turtit și transformat, sub ochii animalului, în elipsă. Câinele dă semne de groază. Încet-încet, elipsa se transformă în cerc, apoi iar în elipsă – câinele trecând succesiv de la bucurie la frică. După numai patru-cinci asemenea treceri, câinele capotează, înnebunește, devenind insensibil la orice fel de semn luminos. Poate să și moară de foame…
Prin anii cincizeci, mi se explica științific de ce, de sărbătorile politice, vitrinele se umpleau de mâncăruri. Să se creeze asociația respectivă. La anchete știam deja că o zi caldă, una rece, azi încurajare, mâine amenințare nu sunt decât metode prin care se urmărește starea de letargie. Dacă, după atâtea înghețuri și dezghețuri, epoci de închidere și deschidere, libertate și teroare, mascări și demascări, poporul dă semne de catatonie sau indiferență înseamnă că Pavlov și Secenov erau mari savanți și că vorba noastră veche «să nu dea Dumnezeu omului cât poate răbda» nu e chiar salutară.” (Ion D. Sîrbu)
„Aceste disparate note (sau glosse sau gnome sau microeseuri), fiind simple anexe ale timpului în care, lucrând ca un condamnat la moarte, mi-am scris romanele Adio, Europa! (la condition roumaine), Lupul și Catedrala și Dansul Ursului, au avut, de-a lungul anilor 1983-87, diferite titluri de serviciu: Caietele robului Dezideriu, Firimituri de la masa săracului, Adagii și soliloquii și, de circa doi ani, Exerciții de luciditate...
Ieri, plimbându-mă prin parcul ursului meu, mi s-a părut că toate aceste însemnări, așa disparate și haotice cum sunt (griji, spaime, gânduri), s-ar putea transforma într-o carte. Cu titlul: Jurnalul unui jurnalist fără jurnal.
Scriindu-le, mi-am educat rațiunea, obligând-o să se exprime clar, scurt și precis, comunicând, celor ce vor veni după mine, tot ceea ce – în urma unei vieți anoste și a unor lecturi dezordonate – mi s-a oferit ca idee, cuvânt sau poveste. Mi-am conservat și întărit libertatea interioară, depistându-mi obsesiile, combătând letargia, disperarea și foarte desele invitații la sinucidere. Pe undeva, dacă ele ar fi citite împreună cu proza mea de bătrânețe, un anume portret al meu și al generației spirituale de care aparțin s-ar putea desprinde ca din ceață sau peșteră.” (Ion D. Sîrbu)