Lansare #deshumări și dialog poetic cu Dana Ștefan

Schedule

Thu, 19 Mar, 2026 at 06:30 pm

UTC+02:00

Location

Insomnia Cafe & Bistro | Cluj-napoca, CJ

Advertisement
Servus! ❤
Vă așteptăm pe 19 martie, ora 18:30 la lansarea volumului de poezie - #deshumări și la un dialog poetic alături de Dana Ștefan la Insomnia Café and Bistro, strada Universității 2.
De asemenea, ne bucurăm să o avem drept invitată pe Ada Blendea.
🌸 Dana Ștefan (n. 1980) a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București, este profesoară de limba și literatura română și absolventă a două programe de master, unul de didactici ale disciplinelor filologice și unul de pedagogii alternative și artă teatrală în educație. Grupaje din poemele sale au apărut în antologiile Row of Masks – Editgraph (2020) și O tandrețe strict teoretică – Cartex (2025), dar și în reviste și pe platforme literare precum Echinox, Tomis, Matca, Familia, Golan, Altazor, Azahar, Planeta Babel, Ficțiunea OPTm, O mie de semne, Noise Poetry etc., unele fiind traduse în spaniolă și engleză. În 2019 a publicat la CDPL un volum de poezie sub pseudonim, iar în 2025 revine asumat cu volumul #deshumări – Editura Tracus Arte.
🌼 Ada Blendea, redactor-șef al editurii Casa Cărții de Știință și coordonatoarea Colecției „Literatura Europeană Contemporană”, din cadrul aceleiași edituri. Colecția cuprinde traduceri literare din opera unor scriitori contemporani de renume, ale căror scrieri sunt recunoscute pe plan internațional. Ada lucrează în domeniul editorial de 10 ani. Organizează și moderează lansări de carte. A semnat prefețe/postfețe și a îngrijit ediții ale unor lucrări de literatură română. Activitatea sa îmbină rigoarea profesională cu bucuria lecturii și dorința de a face literatura accesibilă unui public cât mai larg.
Volumul de poezie poate fi achiziționat la eveniment datorită Librarium Book Corner în frunte cu Valentin Derevlean.
Vă așteptăm cu mult drag!❤
Moderatoare: Lena
Invitată: Ada
Fotografă: Mara
Gazdă: Tünde
Advertisement

Where is it happening?

Insomnia Cafe & Bistro, Universității Nr. 2,Cluj-Napoca, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Icon
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Lena Chilari

Host or Publisher Lena Chilari

Ask AI if this event suits you:

Discover More Events in Cluj-Napoca

Subtext:cercul de poezie - Edi\u021bia II - Draft sessions
Wed, 18 Mar at 07:00 pm Subtext:cercul de poezie - Ediția II - Draft sessions

Sancho Panza Mexican Bar & Bistro

OPEN-MIC
The Future of Education in Transylvania
Thu, 19 Mar at 01:00 pm The Future of Education in Transylvania

MCC Regional Center, Kolozsvár/Cluj-Napoca, Huszár/Călărașilor street 1 (Hotel Belvedere)

WORKSHOPS
GALACTIC JACKSON [HU] & DANNILOV | MURAHNI [HU] [Terrace. Vinyl 6 PM]
Thu, 19 Mar at 06:00 pm GALACTIC JACKSON [HU] & DANNILOV | MURAHNI [HU] [Terrace. Vinyl 6 PM]

Memorandumului 9, 400114 Cluj-Napoca, Romania

ENTERTAINMENT PARTIES
Aviation-Event 2026 CLJ
Thu, 19 Mar at 06:00 pm Aviation-Event 2026 CLJ

Cluj International Airport

Cluj-Napoca: Stand-up Comedy cu DAN BADEA - \u201cDomnu\u2019 DANUT\u201d - ora 19:00
Thu, 19 Mar at 07:00 pm Cluj-Napoca: Stand-up Comedy cu DAN BADEA - “Domnu’ DANUT” - ora 19:00

Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial

COMEDY ENTERTAINMENT
TANKCSAPDA \/\/ KOLOZSV\u00c1R \/\/ FORM SPACE
Thu, 19 Mar at 08:00 pm TANKCSAPDA // KOLOZSVÁR // FORM SPACE

FORM Space

Open Mic \u25fe\ufe0f Stand-up Comedy
Thu, 19 Mar at 08:00 pm Open Mic ◾️ Stand-up Comedy

P-ta Unirii 10., et. II., 400096 Cluj-Napoca, Romania

COMEDY ENTERTAINMENT
Ifj\u00fas\u00e1gi N\u00e9pdal\u00e9nekesek \u00e9s Zenekarok Seregszeml\u00e9je
Fri, 20 Mar at 09:00 am Ifjúsági Népdalénekesek és Zenekarok Seregszemléje

Kallós Zoltán Alapítvány

Subtext:cercul de poezie - Edi\u021bia II - Draft sessions
Wed, 18 Mar at 07:00 pm Subtext:cercul de poezie - Ediția II - Draft sessions

Sancho Panza Mexican Bar & Bistro

OPEN-MIC
Lansare #deshum\u0103ri \u0219i dialog poetic cu Dana \u0218tefan
Thu, 19 Mar at 06:30 pm Lansare #deshumări și dialog poetic cu Dana Ștefan

Insomnia Cafe & Bistro

ART LITERARY-ART
\u0218TEFAN HRU\u0218C\u0102  \ud83c\udfb8CASA STUDEN\u021aILOR CLUJ NAPOCA \ud83c\udfb8 17 APRILIE
Fri, 17 Apr at 08:00 pm ȘTEFAN HRUȘCĂ 🎸CASA STUDENȚILOR CLUJ NAPOCA 🎸 17 APRILIE

Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial

CONCERTS MUSIC
International Poetry Festival 2026
Fri, 17 Apr at 09:30 pm International Poetry Festival 2026

Zalau - Romania

ART LITERARY-ART

What's Happening Next in Cluj-Napoca?

Discover Cluj-Napoca Events