Ierbar de Simona Popescu şi Radu Afrim (r. Radu Afrim)

Schedule

Thu Apr 30 2026 at 07:00 pm to 09:15 pm

UTC+03:00

Location

Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Compania Liviu Rebreanu | Tirgu Mures, MS

Advertisement
la Sala Mare

Scenariu de Radu Afrim inspirat de volumul de poezie „Cartea plantelor şi animalelor“ de Simona Popescu

O meditaţie poetică despre viaţă, având ca sursă de inspiraţie poezia însăşi, dar şi natura, spectacolul IERBAR prezintă o perspectivă inedită – filtrată prin sensibilitatea artistică inconfundabilă a lui Radu Afrim – asupra trecerii timpului într-un cadru în care coexistă cupluri tinere, cupluri de vârstă medie, dar şi cupluri aflate la vârsta a treia.
Acestea se află în faze existenţiale diferite, dar fragilitatea, dorinţa de iubire şi de comuniune, precum şi conştiinţa că totul e efemer le impregnează fiecare gest şi acţiune. În freamătul nesfârşit al naturii putem distinge, la scară micro, caracterul infinit al universului macro care ne întâmpină cu răsărituri, apusuri şi stele, un univers deopotrivă familiar şi misterios-fascinant, de care suntem, în esenţă, inseparabili.
IERBAR e o experienţă teatrală multisenzorială, dar şi una interioară, o călătorie în care magicul însoţeşte concretul aşa cum, atunci când respirăm în ger, nu putem opri şuvoaiale de aburi să ne încadreze volatil chipurile.

Unanim considerat de către critică şi publicul larg drept unul dintre cei mai importanţi oameni de teatru de după Revoluţie, Radu Afrim a marcat prin creaţia sa ultimele două decenii şi a prezentat publicului o operă teatrală unitară, dar variată, caracterizată prin nonconformism, fler pentru imagini vizuale care frapează, compoziţii scenice elaborate, jocuri actoriceşti intense şi un sincretism al artelor vizuale exprimat într-o manieră deopotrivă sofisticată şi accesibilă. În ultimii ani, Radu Afrim a început să semneze şi textele spectacolelor sale, fiind totodată implicat şi în realizarea universului lor sonor.
Creaţia sa a fost distinsă cu numeroase premii, printre care 3 Premii UNITER pentru Cea mai bună regie. Spectacolul IERBAR marchează întoarcerea la compania română a Teatrului Naţional Târgu-Mureş după mai bine de 20 de ani.

"Asumat poetic, cu o dramaturgie splendidă creată de Radu Afrim în parteneriat creativ cu Simona Popescu (Cartea plantelor și a animalelor), Ierbar investighează într-o manieră atipică o serie de teme deloc străine, de altfel, operei regizorale ale celui în discuție: timpul, uitarea (cea sălbatecă, ce te face să pierzi lucrurile pe care le-ai îndrăgit, dar și cea blândă, a „nu mă uita”-urilor dintr-un vechi ierbar), fragilitatea ființei, revizitarea afectivă a trecutului și așa mai departe. De data aceasta, însă, Afrim alege să se sprijine explicit, mai mult decât în alte rânduri, pe structuri poetice cărora le explorează până în cele mai mici detalii teatralitățile și potențialul dramatic. (…)" Călin Ciobotari - Despre „arhitectura ierbii” și despre ceea ce „adio, adie”… (7iasi.ro)

Distribuţia:
Viorel (Stalker) – Nicu MIHOC
Róza – BEREKMÉRI Katalin
Ea – Elena PUREA
El – Theo MARTON
Darius – Alex STOICESCU
Staminia – Larisa DOBRIN / Laura MIHALACHE
Rebeca – Cristina HOLTZLI
Piticu – Luchian PANTEA
Dia – Ale ȚIFREA
Sora 2 – Dana PANCU
Sora 1 – Loredana DASCĂLU
Profa – Mela MIHAI
Cameraman – Radu ANASTAS

Regia, scenariul, filmări şi universul sonor: Radu AFRIM
Scenografia: Irina MOSCU
Dramaturgia de scenă: Andreea RADU
Light designer: Cristian NICULESCU
Video design: TRUCZA Samu
Asistent regie: Dragoș STOENESCU
Asistent scenografie: SIKÓ Dorottya
Sufleur: Iolanda BELBE
Regizor tehnic: Teodora CRĂCIUN

În cadrul proiecţiilor video se regăseşte o lucrare semnată de artista vizuală Helen Flockhart.

Următoarea reprezentaţie va avea loc joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Mare.

Spectacolul are o durată de 2 ore şi 15 minute şi este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani!

https://in-time.ro/e/ierbar-de-simona-popescuradu-afrimregiaradu-afrimdramaturgie-romaneasca-260430
Advertisement

Where is it happening?

Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Compania Liviu Rebreanu, Kik, Târgu Mureș, România, Tirgu Mures, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Icon
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Teatrul Na\u0163ional T\u00e2rgu-Mure\u015f - Compania Liviu Rebreanu

Host or Publisher Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Compania Liviu Rebreanu

Ask AI if this event suits you:

Discover More Events in Tirgu Mures

Curs Perfec\u021bionare Moto: Conducere Defensiv\u0103 & Tehnici de Viraj
Sat, 02 May at 09:30 am Curs Perfecționare Moto: Conducere Defensivă & Tehnici de Viraj

Transilvania Motor Ring

PASAR 26 - Intalnirea Anuala a Pasionatilor de Arme
Sat, 02 May at 10:00 am PASAR 26 - Intalnirea Anuala a Pasionatilor de Arme

Poligon tir Bistrita

Tir cu Arme Ex-Militare : Editia I
Sat, 02 May at 02:00 pm Tir cu Arme Ex-Militare : Editia I

Poligon tir Bistrita

WORKSHOPS
Coffee Run: Mures Runners x Luar Yard
Sun, 03 May at 10:00 am Coffee Run: Mures Runners x Luar Yard

Luar

MARATHONS SPORTS
33. Tudom\u00e1nyos Di\u00e1kk\u00f6ri Konferencia
Wed, 06 May at 04:00 pm 33. Tudományos Diákköri Konferencia

Marosvásárhely

BUSINESS CONFERENCES
Mesekocsma Kall\u00f3s Zolt\u00e1n eml\u00e9k\u00e9re
Tue, 21 Apr at 07:00 pm Mesekocsma Kallós Zoltán emlékére

Döme's Music Pub

IT
Ni\u015fte fete de Neil LaBute (r. Laura Moldovan)
Thu, 23 Apr at 07:30 pm Nişte fete de Neil LaBute (r. Laura Moldovan)

Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Compania Liviu Rebreanu

 Kiss \u00c1d\u00e1m \u00f6n\u00e1ll\u00f3 estje Marosv\u00e1s\u00e1rhelyen!
Sat, 25 Apr at 06:00 pm Kiss Ádám önálló estje Marosvásárhelyen!

Maros Művészegyüttes

ZIUA MEA NOROCOAS\u0102 - PREMIERA NATIONALA - Targu Mures
Mon, 27 Apr at 08:00 pm ZIUA MEA NOROCOASĂ - PREMIERA NATIONALA - Targu Mures

Palatul Culturii Târgu Mureș

ART THEATRE
So\u0163 de v\u00e2nzare de Mihail Zadornov \u015fi Sergei Fomin (r. Csaba Varga)
Tue, 28 Apr at 07:30 pm Soţ de vânzare de Mihail Zadornov şi Sergei Fomin (r. Csaba Varga)

Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Compania Liviu Rebreanu

C\u00e2ntec \u0219optit - Tg. Mure\u0219
Wed, 29 Apr at 07:00 pm Cântec șoptit - Tg. Mureș

Palatul Culturii Târgu Mureș

Ierbar de Simona Popescu \u015fi Radu Afrim (r. Radu Afrim)
Thu, 30 Apr at 07:00 pm Ierbar de Simona Popescu şi Radu Afrim (r. Radu Afrim)

Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Compania Liviu Rebreanu

ART ENTERTAINMENT
O scrisoare pierduta - Targu Mures
Sat, 09 May at 07:00 pm O scrisoare pierduta - Targu Mures

Teatrul Național Târgu-Mureș

C\u0103t\u0103lin Stepa \u0219i Aurelian Epura\u0219 (pian), T\u00e2rgu Mure\u0219
Sat, 09 May at 07:00 pm Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș (pian), Târgu Mureș

Office Clubul Presei

Bani din cer - Turneu Aniversar 25 de ani: T\u00e2rgu Mure\u015f
Tue, 12 May at 07:00 pm Bani din cer - Turneu Aniversar 25 de ani: Târgu Mureş

Palatul Culturii Mures

PERFORMANCES ART
RICARDO CARIA - FADO ORIGINAL - Lansarea piese originale
Sun, 24 May at 05:00 pm RICARDO CARIA - FADO ORIGINAL - Lansarea piese originale

Antigalerie Cactus

CONCERTS MUSIC
A\u021aA \u0218I N\u0102VODU' EI... DE VIA\u021a\u0102! \/\/  PALATUL CULTURII TG MURES \/\/ 8 IUNIE
Mon, 08 Jun at 07:00 pm AȚA ȘI NĂVODU' EI... DE VIAȚĂ! // PALATUL CULTURII TG MURES // 8 IUNIE

Palatul Culturii Târgu Mureș

What's Happening Next in Tirgu Mures?

Discover Tirgu Mures Events