Game of Life: experience for timeless sorrow and love | instalație performativă - Teatrelli
Schedule
Thu Apr 30 2026 at 07:00 pm to 08:30 pm
UTC+03:00Location
Teatrelli | Bucharest, BU
Advertisement
𝗚𝗮𝗺𝗲 𝗼𝗳 𝗟𝗶𝗳𝗲: 𝗲𝘅𝗽𝗲𝗿𝗶𝗲𝗻𝗰𝗲 𝗳𝗼𝗿 𝘁𝗶𝗺𝗲𝗹𝗲𝘀𝘀 𝘀𝗼𝗿𝗿𝗼𝘄 𝗮𝗻𝗱 𝗹𝗼𝘃𝗲 instalație-experiență performativă de Cosmin Manolescu & Paradis Serial
𝟯𝟬 𝗮𝗽𝗿𝗶𝗹𝗶𝗲, 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟵
Teatrelli, piața Alexandru Lahovari 7, sector 1, București
𝗜̂𝗻𝘁𝗿𝗲𝗯𝗮̆𝗿𝗶 𝗱𝗮𝗻𝘀𝗮𝗻𝘁𝗲, 𝗰𝗿𝗮𝘇𝘆 𝗹𝗼𝘃𝗲 𝘄𝗶𝘁𝗵 𝗴𝗵𝗼𝘀𝘁𝘀, 𝗱𝗶𝗮𝗹𝗼𝗴𝘂𝗿𝗶 𝗶̂𝗻 𝗺𝗶𝘀̦𝗰𝗮𝗿𝗲, 𝗶𝗻 𝗰𝗮̆𝘂𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶, 𝘆𝗼𝗴𝗮 𝗰𝘂 𝗘𝘃𝗮, 𝘀𝗮̆𝗿𝘂𝘁𝘂𝗹 𝗮𝗲𝗿𝘂𝗹𝘂𝗶, 𝗲𝗰𝘀𝘁𝗮𝘀𝘆 𝗼𝗳 𝗹𝗶𝗳𝗲, 𝘁𝗶𝗺𝗲𝗹𝗲𝘀𝘀 𝘀𝗼𝗿𝗿𝗼𝘄, 𝘀𝗲𝘅𝗳𝗹𝗼𝘄𝗲𝗿𝘀, 𝗺𝗮𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁𝗲 𝘀̦𝗶 𝗼𝗰𝗵𝗶 𝗮𝗹𝗯𝗮𝘀̦𝘁𝗿𝗶. 𝗡𝗲𝘅𝘁 𝘀𝘁𝗼𝗽. 𝗚𝗮𝗺𝗲 𝗼𝗳 𝗟𝗶𝗳𝗲. 𝗧𝗲𝗮𝘁𝗿𝗲𝗹𝗹𝗶.
𝗚𝗮𝗺𝗲 𝗼𝗳 𝗟𝗶𝗳𝗲: 𝗲𝘅𝗽𝗲𝗿𝗶𝗲𝗻𝗰𝗲 𝗳𝗼𝗿 𝘁𝗶𝗺𝗲𝗹𝗲𝘀𝘀 𝘀𝗼𝗿𝗿𝗼𝘄 𝗮𝗻𝗱 𝗹𝗼𝘃𝗲 este o instalație-experiență performativă care va fi prezentată pe 30 aprilie, ora 19:00, pe scena Teatrelli cu ocazia Zilei Internationale a Dansului, eveniment organizat anual pe 29 aprilie. Proiectul a avut premiera în luna iunie la Teatrul Masca din București și a mai fost prezentat la Centrul Cultural Reduta, Freiburg și Wuppertal.
𝗚𝗮𝗺𝗲 𝗼𝗳 𝗟𝗶𝗳𝗲 este un format imersiv și participativ imaginat de coregraful 𝗖𝗼𝘀𝗺𝗶𝗻 𝗠𝗮𝗻𝗼𝗹𝗲𝘀𝗰𝘂 și realizat împreună cu 𝗘𝘃𝗮 𝗗𝗮𝗻𝗰𝗶𝘂 în care publicul este invitat să devină martor și participant activ într-un univers de lumini și umbre, co-creat împreună cu Lala Mișosniky (univers sonor), Ioana Buraga & Alina Ușurelu (video), Maria Mandea (obiect scenografic).
𝗚𝗮𝗺𝗲 𝗼𝗳 𝗟𝗶𝗳𝗲 este o experiență rezervată publicului adult, solicită deschidere și curiozitate din partea tuturor participanților și vă propune să experimentați direct ca spectator/performer momente și secvențe de mișcare legate de întrebări de viață esențiale.
Ce urmează în viața noastră? Care sunt lucrurile simple pe care ni le poate oferi viața în contextul lumii dificile în care trăim? Cum ne putem bucura de prezent și cum putem vorbi prin mișcare și dans despre emoțiile noastre? Îți place să dansezi? Care sunt în fapt lucrurile importante și de care avem nevoie pentru a ne bucura plenar de experiența vieții? Care sunt lucrurile simple care-ți plac? Ce te doare? Ce este iubirea pentru tine? Te-ai gândit vreodată cum ai vrea să mori? Cum putem avea grijă mai bine de corpul și sufletul nostru?
"Game of Life este o invitație de a privi corpul și mișcarea din unghiuri diferite. De a experimenta lucruri noi, de a pune întrebări sau de a vorbi de experiențe personale. Ideea de joc are legătură mai degrabă cu zarul aruncat de noi și spectatori, care în final va decide dramaturgia experienței. Vom avea o serie de momente de dans foarte diferite, vor exista și momente performative mai ludice sau mai întunecate, vor fi momente de dans butoh, dar și momente de reflecție și lumină. Vom zapa însă continuu, ca în viața de zi cu zi, între plăcere și durere, iubire și moarte. Este poate un proiect utopic însă necesar, pentru că dansul este, în esență, o formă extraordinară de energie și libertate. De care avem cu toții nevoie, pentru a merge mai departe. Dacă nu ți-e frică de necunoscut, dacă te simți singur(ă), ai suferit și te-ai întristat în ultima vreme sau poate ți-e dor să îmbrățisezi pe cineva, te așteptăm cu drag la instalația performativă Game of Life să explorăm împreună viața, prezentul și dansul contemporan" (Cosmin Manolescu).
+14. Game of Life include secvențe de interacțiune între interpreți și public și poate genera momente cu impact emoțional.
credite:
Game of Life: experience for timeless sorrow and love
concept & direcție artistică: Cosmin Manolescu
coregrafie: Eva Danciu, Cosmin Manolescu
cu: Eva Danciu, Cosmin Manolescu și participanți la atelierul Game of Life
univers sonor: Lala Misosniky
video: Ioana Buraga, Alina Ușurelu
design obiect: Maria Mandea
producător: Fundația Gabriela Tudor, în cadrul What’s Next — platformă europeană de cercetare și creație artistică, program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
durata: aproximativ 100 minute (fără pauză)
𝗕𝗜𝗟𝗘𝗧𝗘
Biletele la Game of Life costă 40 lei (preț întreg) sau 10 lei cu reducere (pentru elevi, studenți, pensionari și persoane cu grad de handicap mediu și ușor) și pot fi achițizionate de la Casa de bilete Teatrelli sau online de pe platforma Eventbook la adresa https://eventbook.ro/theater/bilete-game-of-life
𝗗𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗘𝘃𝗮 𝗗𝗮𝗻𝗰𝗶𝘂
M-am născut într-un orășel de pe malul Dunării. Era vineri, soarele în Taur și Luna în Pești. Mi-au spus Eva-Maria, numele meu e un oximoron. Încă lucrez să găsesc echilibrul între cele două. Nu am ezitat niciodată la întrebarea: Ce vrei să te faci când o să fii mare? Am știut dintotdeauna că artistă. De care? La întrebarea asta a răspuns mama prima dată când m-a dus la școala de balet. De acolo mai departe e scrisă povestea mișcării în corpul meu. De la balet la concept, yoga și poziționarea propriului corp în diferite situații, uneori extreme. Sunt recunoscătoare că am primit corpul ăsta. Prin el descopăr viața, prin el învăț Universul. În natură mă simt acasă, am suflet de indiancă, îmi place culoarea verde, ador răsăritul, dar iubesc apusul, îmi place mirosul cărților și nu aș putea niciodată să citesc PDF, sunt paralelă cu tehnologia, îmi place să scriu, țin jurnale de când eram mică, iubesc să predau, Asaf Avidan e cântărețul meu preferat, cea mai frumoasă amintire a mea e o noapte pe o plajă din Grecia când am înotat cu luna plină sus și cu licurici în apă. Mi-e scârbă de carne, port un Labradorit alb la gât de aproape 6 ani, cel mai des visez că sunt urmărită, am multe plante acasă și sunt îndrăgostită de Goa.
Eva Danciu are un background în dansul clasic și licență în actorie. A participat la Academia de dans și performance din cadrul CNDB și Daanasana school of yoga din cadrul Move on. De-a lungul timpului a performat în spectacole de balet, musical, operă, dans contemporan și performance în colaborare cu diferite instituții și spații independente. În prezent activează ca artist independent în București, este în programul de masterat în coregrafie la UNATC, predă la Școala performativă pentru copii din cadrul CNDB și facilitează sesiuni de yoga la diverse evenimente.
𝗗𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗖𝗼𝘀𝗺𝗶𝗻 𝗠𝗮𝗻𝗼𝗹𝗲𝘀𝗰𝘂
Sunt Cosmin, sunt taur și designer de experiențe performative, am ochi albaștri și cred că dansul contemporan ne poate schimba viața radical într-un mod pozitiv. De ceva vreme îmi doresc să am mai mult timp pentru sufletul meu și dacă se poate, să călătoresc prin viață cu ceva mai mult sens. Întâlnirea cu Japonia și dansul butoh în 2012 a fost una foarte puternică și mi-a schimbat practica artistică și modul de a dansa și a vedea lucrurile. Încet-încet am părăsit scena clasică de dans și m-am apropiat mai mult de oameni și procese participative, iar scena mea preferată a devenit natura. Am foarte multe întrebări legate de viață și moarte, despre relația corpului cu emoțiile, fragilitatea umană, natura, sexualitatea și politica. Din 2016 organizez anual călătorii emoționale și retreat-uri de dans în natură în India, Portugalia, Japonia, insula Gavdos, Sicilia etc. Următorul va fi anul acesta la Lisabona și pe plajele din Algarve la final de august. Din când în când fac instalații performative, petreceri performative sau performance-uri în camere de hotel, apartamente închiriate, pe străzi și în parcuri. Mi-aș dori să pot să meditez mai mult și să fac mai multe lucruri pentru mine, un lucru foarte complicat. On my bucket list se află printre altele, o călătorie în jurul lumii, să sar cu parașuta și să-mi iau un an sabatic, să nu mai lucrez. Doar să mă bucur de soare și de compania oamenilor dragi. Ce urmează oare în viața noastră? Dacă nu ți-e frică de necunoscut, dacă te simți singur(ă), ai suferit din plin în ultima vreme sau poate ți-e dor să îmbrățisezi pe cineva, te aștept la experiența performativă Game of Life să explorăm împreună viața, prezentul și dansul contemporan.
Cosmin Manolescu este coregraf, performer și director artistic al companiei Paradis Serial/Fundației Gabriela Tudor. Spectacolele sale au fost prezentate la București, New York, Paris, Lyon, Roma, Dublin, Porto, Amsterdam, Beirut, Riga, Seatle, Wuppertal, Freiburg ș.a. În cei peste 30 ani de activitate profesională a organizat numeroase proiecte culturale și a avut un rol important în promovarea și dezvoltarea dansului contemporan în România, la crearea Centrului Național al Dansului București (2002-2005) și AREAL – spațiu pentru dezvoltare coregrafică (2021-2025).
Instalatia si experienta performativa 𝗚𝗮𝗺𝗲 𝗼𝗳 𝗟𝗶𝗳𝗲: 𝗲𝘅𝗽𝗲𝗿𝗶𝗲𝗻𝗰𝗲 𝗳𝗼𝗿 𝘁𝗶𝗺𝗲𝗹𝗲𝘀𝘀 𝘀𝗼𝗿𝗿𝗼𝘄 𝗮𝗻𝗱 𝗹𝗼𝘃𝗲 este prezentată de Fundația Gabriela Tudor în parteneriat cu Teatrelli/CREART în cadrul stagiunii de ateliere si spectacole Colab.Dans, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național.AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
teaser video de Alina Ușurelu:
interviu despre Game of Life
https://zilesinopti.ro/2025/06/07/clin-doeil-cosmin-manolescu/
cronică despre Game of Life
https://revista22.ro/cultura/game-of-life-si-experientele-performative-ale-vietii
poză Mihai Benea
www.dans.ro
Advertisement
Where is it happening?
Teatrelli, Centrul de Creatie Artă și Traditie, Piața Alexandru Lahovari, 010464 București, România, Bucharest, RomaniaEvent Location & Nearby Stays:
Know what’s Happening Next — before everyone else does.



















