Forumul Medierii Culturale - ed. a VII-a

Schedule

Thu, 09 Oct, 2025 at 10:00 am to Sat, 11 Oct, 2025 at 07:30 pm

UTC+03:00

Location

Pavilionul Tinerilor - Centrul de Cultură Urbană | Cluj-napoca, CJ

Advertisement
📚 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐞 revine, între 9-11 octombrie, cu cea de-a VII-a ediție și pune sub reflectoare literatura și rolul ei transformator în viața oamenilor și a comunității.
Prin cărțile pe care le împărțim și prin obiceiurile de lectură pe care le împărtășim, construim și deconstruim imaginarul colectiv, înțelegem lumea și ne deschidem unii față de ceilalți.
📖 În România, doar 29,5% dintre adulți (16 + ani) au citit cel puțin o carte anul trecut, comparativ cu media europeană de 52,8%, dar vestea bună este că întâlnim inițiative și oameni care, în jurul lecturii și al creației literare, cresc comunități. Cu tema 𝐶𝑢𝑣𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎̆, aducem în discuție perspectivele unor autori și autoare care îmbină creația cu educația, programele diferitelor organizații dedicate popularizării lecturii și creșterii literației, precum și bune practici care evidențiază rolul bibliotecilor în comunitate.
📌 Ediția de anul acesta a Forumului Medierii Culturale îi aduce împreună pe o parte dintre cei care abordează literatura ca resursă de mediere culturală și interculturală, dar și ca act de emancipare personală și colectivă. Timp de trei zile, participanții la forum vor avea ocazia să-i cunoască, pentru un schimb de experiență necesar.
📅 𝐃𝐢𝐧 𝐚𝐠𝐞𝐧𝐝𝐚 𝐟𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢: prezentări, discuții și ateliere pentru formarea profesioniștilor din sfera medierii culturale, prezentări de carte și sesiuni de lucru.
👉 Vom discuta despre:
• Rolul comunitar al bibliotecilor
• Relația scriitorilor cu școala și publicul tânăr
• Programe și inițiative dedicate lecturii
• Spații și contexte care generează accesul larg la cultura scrisă
🔗 𝐀𝐠𝐞𝐧𝐝𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥𝐚̆ 𝐚𝐢𝐜𝐢:
https://academiaschimbarii.ro/forumul-medierii-editia-2025/
👥 Cui ne adresăm:
• Mediatorilor culturali, muzeografilor și pedagogilor muzeali
• Educatorilor culturali
• Cadrelor didactice & pedagogilor
• Bibliotecarilor
• Artiștilor, scriitorilor, managerilor culturali
• Studenților în literatură, arte și comunicare
Speakerii ediției 2025 aduc experiențe diverse din lumea literaturii, educației și programelor de popularizare a lecturii. Vei întâlni scriitori care combină creația cu educația, reprezentanți ai organizațiilor dedicate lecturii și literației, și profesioniști care împărtășesc bune practici pentru biblioteci și centre culturale.
Gazde: Corina Bucea și Raluca Iacob
Coordonatoare: Andreea Mercea
📍 𝐋𝐨𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞: Pavilionul Tinerilor din Parcul Feroviarilor (Cluj-Napoca) & online
🎟️ Acces gratuit, pe bază de înscriere: https://fv0tdevi.forms.app/forum-mediere-2025
𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐞 face parte din programul internațional Studiotopia, o inițiativă europeană care reunește artiști, oameni de știință și organizații culturale pentru a explora, prin colaborare, provocările majore ale societății contemporane și a genera idei și soluții sustenabile.
📌Finanțatori: Ministerul Culturii, Uniunea Europeană
📌Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
Advertisement

Where is it happening?

Pavilionul Tinerilor - Centrul de Cultură Urbană, Strada Parcul Feroviarilor 19, 400054 Cluj-Napoca, România, Cluj-napoca, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Centrul Cultural Clujean

Host or Publisher Centrul Cultural Clujean

It's more fun with friends. Share with friends

Discover More Events in Cluj-Napoca

Avanpremier\u0103 \u00een prezen\u021ba echipei: Din\u021bi de lapte \/ Milk Teeth | \u00cen selec\u021bia Festivalul de la Vene\u021bia
Wed, 08 Oct at 08:00 pm Avanpremieră în prezența echipei: Dinți de lapte / Milk Teeth | În selecția Festivalul de la Veneția

Bulevardul Eroilor 51, 400129 Cluj-Napoca, Romania

ENTERTAINMENT FESTIVALS
Congresul de stomatologie Transilvania 2025
Thu, 09 Oct at 09:00 am Congresul de stomatologie Transilvania 2025

Grand Hotel Italia

Seara de Poveste - eveniment de storytelling la Urania Social Hub
Thu, 09 Oct at 07:30 pm Seara de Poveste - eveniment de storytelling la Urania Social Hub

Urania Social Hub

Andrei Petreu\u0219 \u0219i Marius Sabo (Seara Maramure\u0219an\u0103) at Euphoria Music Hall
Thu, 09 Oct at 08:00 pm Andrei Petreuș și Marius Sabo (Seara Maramureșană) at Euphoria Music Hall

Calea Mănăștur nr. 2-6

Girls On Decks w\/ GENEVA [Fauve Radio] | .C.C. | DIANA DRI\u0218
Thu, 09 Oct at 09:00 pm Girls On Decks w/ GENEVA [Fauve Radio] | .C.C. | DIANA DRIȘ

Memorandumului 9, 400114 Cluj-Napoca, Romania

LIVE-MUSIC NONPROFIT
Pink Pony Club - A Chappell Roan Party \ud83e\udd84
Thu, 09 Oct at 10:00 pm Pink Pony Club - A Chappell Roan Party 🦄

Piața Unirii 21, 400091 Cluj-Napoca, Romania

PARTIES ENTERTAINMENT
Obiectiv EuROpa 2034: Rom\u00e2nia competitiv\u0103, IMM-uri reziliente, viitor european sustenabil
Fri, 10 Oct at 09:30 am Obiectiv EuROpa 2034: România competitivă, IMM-uri reziliente, viitor european sustenabil

Wonderland Resort

BUSINESS CONFERENCES
The Inner Mirror: Yoga Psychology and meditation
Fri, 10 Oct at 10:00 am The Inner Mirror: Yoga Psychology and meditation

Centura Cluj, 400001 Cluj-Napoca, România

HEALTH-WELLNESS MEDITATION
CLUJ: Profesiunea Doamnei Warren: Maia Morgenstern - Claudiu Istodor
Wed, 01 Oct at 07:00 pm CLUJ: Profesiunea Doamnei Warren: Maia Morgenstern - Claudiu Istodor

Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial

BUSINESS
T\u00e2rgul de Cariere | CLUJ
Thu, 02 Oct at 11:00 am Târgul de Cariere | CLUJ

BTarena Cluj-Napoca

Sz\u00fcreti kavalk\u00e1d
Thu, 02 Oct at 02:00 pm Szüreti kavalkád

Strada Emmanuel de Martonne, Cluj-Napoca

BUSINESS
Soah 80. Mozg\u00f3k\u00e9p. T\u00f6rt\u00e9net. Eml\u00e9kezet.
Fri, 03 Oct at 10:00 am Soah 80. Mozgókép. Történet. Emlékezet.

Cinema ARTA

ENTERTAINMENT BUSINESS
BUSINESS DAYS CLUJ-NAPOCA 2025
Tue, 07 Oct at 07:00 am BUSINESS DAYS CLUJ-NAPOCA 2025

Grand Hotel Italia Cluj-Napoca

WORKSHOPS BUSINESS
Forumul Medierii Culturale - ed. a VII-a
Thu, 09 Oct at 10:00 am Forumul Medierii Culturale - ed. a VII-a

Pavilionul Tinerilor - Centrul de Cultură Urbană

BUSINESS ART
Obiectiv EuROpa 2034: Rom\u00e2nia competitiv\u0103, IMM-uri reziliente, viitor european sustenabil
Fri, 10 Oct at 09:30 am Obiectiv EuROpa 2034: România competitivă, IMM-uri reziliente, viitor european sustenabil

Wonderland Resort

BUSINESS CONFERENCES
Conferin\u021ba Na\u021bional\u0103 Interdisciplinar\u0103
Fri, 10 Oct at 10:05 am Conferința Națională Interdisciplinară

Casa de Cultura a Sindicatelor

BUSINESS CONFERENCES
AgroDigit \u2013 a bio \u00e9s a tech hat\u00e1r\u00e1n konferencia
Fri, 10 Oct at 11:00 am AgroDigit – a bio és a tech határán konferencia

USAMV Cluj-Napoca

BUSINESS CONFERENCES
RO.aliment SHOW 2025 - edi\u021bia 9
Mon, 13 Oct at 09:00 am RO.aliment SHOW 2025 - ediția 9

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca

WORKSHOPS BUSINESS
Cluj-Napoca Entrepreneurs Summit
Mon, 13 Oct at 10:00 am Cluj-Napoca Entrepreneurs Summit

Grand Hotel Italia

BUSINESS
Construction & Infrastructure - Entrepreneurs & Managers Networking Event
Wed, 15 Oct at 06:00 pm Construction & Infrastructure - Entrepreneurs & Managers Networking Event

Wonderland Resort

BUSINESS SPORTS

What's Happening Next in Cluj-Napoca?

Discover Cluj-Napoca Events