Festivalul Precept Moldova - iulie 2026

Schedule

Mon, 20 Jul, 2026 at 10:00 am to Sat, 25 Jul, 2026 at 01:00 pm

UTC+03:00

Location

Biserica Buna Vestire Chișinău | Chisinau, CE

Advertisement
În perioada 20–25 iulie 2026 se va desfășura tradiționalul Festival Precept Moldova, ediția 2026.
Ne bucurăm să îi avem din nou în mijlocul nostru pe învățătorii Mia și Costel Oglice, care vor preda, în exclusivitate, noul curs de studiu biblic bazat pe Psalmi - Domnul aude când strig către El, capitolele 1–22.
În această primă parte a seriei vom observa o gamă diversă de expresii poetice,inclusiv rugăciuni, plângeri, laude și reflecții asupra caracterului lui Dumnezeu și a experienței umane,
oferind o bogată tapiserie de perspective spirituale și onestitate
emoțională.
Prin cartea Psalmilor descoperim cine este Dumnezeu, atributele Sale, ceea ce Îi place și ceea ce nu Îi place, relația Sa cu cei neprihăniți și cu cei răi, precum și revelația Sa despre viitor, cu privire la Mesia, la mântuire și la judecată.
Cu alte detalii organizatorice revenim pe parcurs.
Vă invităm să luați parte la acest timp special de studiu, părtășie și aprofundare a Cuvântului lui Dumnezeu!
Advertisement

Where is it happening?

Biserica Buna Vestire Chișinău, Strada Vasile Alecsandri 133, 2012 Chișinău, Moldova, Chisinau

Event Location & Nearby Stays:

Icon
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Precept Moldova

Host or Publisher Precept Moldova

Ask AI if this event suits you:

Discover More Events in Chisinau

Drume\u021bie \u27a4  Vf. Moldoveanu 2544 m
Thu, 30 Jul at 09:00 pm Drumeție ➤ Vf. Moldoveanu 2544 m

str. Mitropolit Dosoftei 102, of. 4, MD-2012 Chisinau, Moldova

Arena Dacilor | Curs\u0103 cu obstacole | 09.08.2026
Sun, 09 Aug at 11:00 am Arena Dacilor | Cursă cu obstacole | 09.08.2026

Doroțcaia, Dubăsari

SPORTS
ACAS\u0102
Sun, 09 Aug at 06:00 pm ACASĂ

Teatrul Verde

MUSIC ENTERTAINMENT
Training de Branding & Storytelling
Wed, 20 May at 06:00 pm Training de Branding & Storytelling

str.Banulescu-Bodoni 61, Bloc A, MD-2005

BUSINESS WORKSHOPS
Perfect Contact Protocol | Restaur\u0103ri posterioare Clasa II
Fri, 22 May at 12:00 pm Perfect Contact Protocol | Restaurări posterioare Clasa II

Jolly Alon Hotel

WORKSHOPS
Antreprenoriat \u0219i Consultan\u021b\u0103 f\u0103r\u0103 Frontiere
Tue, 26 May at 09:30 am Antreprenoriat și Consultanță fără Frontiere

maib park

BUSINESS CONFERENCES
Moldova @NordicGame 2026
Tue, 26 May at 10:00 am Moldova @NordicGame 2026

31 august 1989 Street, nr 137, 2004 Chisinau, Moldova

BUSINESS EXHIBITIONS
Full Arch Immersion cu Dr. Tomasz Kaczy\u0144ski | CHI\u0218IN\u0102U
Fri, 29 May at 08:00 am Full Arch Immersion cu Dr. Tomasz Kaczyński | CHIȘINĂU

Digital Park

WORKSHOPS
Drumul vinului \u0219i stabilitatea implantului
Fri, 29 May at 09:00 am Drumul vinului și stabilitatea implantului

Chișinău, Republica Moldova

Festivalul Industriilor Creative (FIC)
Wed, 03 Jun at 10:00 am Festivalul Industriilor Creative (FIC)

str. 31 august 1989, nr. 137, Chisinau, Moldova

CONCERTS MUSIC
Moldova Digital Summit 2026
Fri, 05 Jun at 09:00 am Moldova Digital Summit 2026

Arena Chișinău

BUSINESS SPEED-DATING
Impact Days 2026. Salveaz\u0103 data!
Fri, 05 Jun at 10:00 am Impact Days 2026. Salvează data!

str.Banulescu-Bodoni 61, Bloc A, MD-2005

BUSINESS FESTIVALS
Tekwill Expo Day 2026
Sat, 06 Jun at 09:00 am Tekwill Expo Day 2026

Arena Chișinău

BUSINESS EXHIBITIONS
Conferin\u021b\u0103 Na\u021bional\u0103 pentru Adolescen\u021bi
Sat, 06 Jun at 10:00 am Conferință Națională pentru Adolescenți

Vatici, Orhei

BUSINESS CONFERENCES
Moldovan-American Convention (MAC12)| Chi\u0219in\u0103u, Moldova
Thu, 11 Jun at 08:00 am Moldovan-American Convention (MAC12)| Chișinău, Moldova

Madisonpark.md

BUSINESS
DIO Implant Congres 2026
Sun, 14 Jun at 08:30 am DIO Implant Congres 2026

Lago Event Park

NONPROFIT
International Symposium "Innovative Approaches in Interdisciplinary Training of IT Professionals"
Thu, 17 Sep at 10:00 am International Symposium "Innovative Approaches in Interdisciplinary Training of IT Professionals"

str. Studenților 9/7, MD-2045 Chisinau, Moldova

WORKSHOPS SCIENCE-FAIR

What's Happening Next in Chisinau?

Discover Chisinau Events