Concert extraordinar de închidere The Wanderer | Eufonia Festival

Schedule

Sun Sep 22 2024 at 07:00 pm

UTC+03:00

Location

Sala Capitol | Timisoara, TM

Advertisement

Octetul lui Franz Schubert este una dintre cele mai importante compoziții din istoria muzicii clasice, iar în cadrul acestei ediții a Festivalului Eufonia, ne îndreptăm spre împlinirea unui vis, acela de a o aduce în fața dumneavoastră.
Compozitor cu o soartă tragică, Schubert a trăit doar până la vârsta de 31 de ani, însă ne-a lăsat adevărate comori muzicale. Octetul pe care vi-l propunem spre audiție în cadrul concertului extraordinar de închidere din data de 22 septembrie, a fost creat pe când compozitorul avea doar 27 ani. Scrisă pentru două viori, violă, violoncel, contrabas, corn, fagot și clarinet, prima parte a lucrării este inspirată din titlul propriului său lied, Der Wanderer. De aici pornește și titlul acestui concert, ce semnifică metaforic și călătoria noastră prin viață.
Partea lentă a acestui octet este una dintre cele mai frumoase fragmente de acest fel compuse vreodată, iar interpretarea muzicienilor internaționali prezenți anul acesta la Festivalul Eufonia promite o seară magică.
Pentru întâia oară în cadrul festivalului, vom asculta și creația compozitorului american Henry Cowells (1897 - 1965) intitulată „Irish Legends”, dar și o lucrare semnată de compozitorul francez Émile Paladilhe (1844 - 1926). Vă așteptăm la Sala Capitol, de la ora 19:00, ca să savurăm împreună un program artistic senzațional, ce încheie ediția Chasing Dreams a Festivalului Eufonia.
Biletele se găsesc pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, la casierie și pe myticket.ro: https://shorturl.at/AX48S

Advertisement

Where is it happening?

Sala Capitol, Bd. C. D. Loga nr.2,Timisoara, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Eufonia

Host or Publisher Eufonia

It's more fun with friends. Share with friends

Discover More Events in Timisoara

Chef corect
Sat Sep 21 2024 at 11:00 pm Chef corect

Hamei

FOOD-DRINKS
FACETS (NY) x launmomentdat @ PIXEL
Sat Sep 21 2024 at 11:00 pm FACETS (NY) x launmomentdat @ PIXEL

Pixel TM

PARTIES ENTERTAINMENT
Crosul Oncohelp
Sun Sep 22 2024 at 10:00 am Crosul Oncohelp

Parcul Alpinet

Die unglaubliche und traurige Geschichte von der einf\u00e4ltigen Er\u00e9ndira und ihrer herzlosen Gro\u00dfmutter
Sun Sep 22 2024 at 07:30 pm Die unglaubliche und traurige Geschichte von der einfältigen Eréndira und ihrer herzlosen Großmutter

Teatrul German de Stat Timișoara / Deutsches Staatstheater Temeswar

ART LITERARY-ART
DETONATION BOULEVARD (death metal - Italy)
Sun Sep 22 2024 at 09:00 pm DETONATION BOULEVARD (death metal - Italy)

M2 - event venue

ERASMUS Summer School 2024
Mon Sep 23 2024 at 08:00 am ERASMUS Summer School 2024

Franta Paris

WORKSHOPS
S\u0103pt\u0103m\u00e2na de ini\u021biere \u201eBun venit la UVT\u201d 2024
Mon Sep 23 2024 at 09:00 am Săptămâna de inițiere „Bun venit la UVT” 2024

Universitatea de Vest din Timișoara

ENTERTAINMENT
Concert Mircea Vintila @ Calin Barcean
Thu Sep 19 2024 at 08:00 pm Concert Mircea Vintila @ Calin Barcean

Porto Arte Timisoara

CONCERTS MUSIC
FESTIVALUL ANTIC TIMPUL DACILOR
Fri Sep 20 2024 at 11:00 am FESTIVALUL ANTIC TIMPUL DACILOR

C.S. Cantemir

FESTIVALS CONCERTS
SADIST (Progressive Death Metal IT) + TBA - Live @M2
Fri Sep 20 2024 at 07:00 pm SADIST (Progressive Death Metal IT) + TBA - Live @M2

M2 - event venue

ENTERTAINMENT MUSIC
NYTT LAND (Nordic Dark Viking folk) - Live @M2
Fri Sep 20 2024 at 08:00 pm NYTT LAND (Nordic Dark Viking folk) - Live @M2

M2 - event venue

FESTIVALS MUSIC
Concert Ricardo Caria
Sat Sep 21 2024 at 07:00 pm Concert Ricardo Caria

Porto Arte Timisoara

CONCERTS MUSIC
\ud83c\udf99\ufe0f\ud83c\udfb8 Nuan\u021be & Cristina Lupu @ Street Delivery Timi\u0219oara - \u00centre-GEN
Sat Sep 21 2024 at 08:00 pm 🎙️🎸 Nuanțe & Cristina Lupu @ Street Delivery Timișoara - Între-GEN

Podul de Fier

ART CONCERTS
PHOENIX - Live @M2
Sat Sep 21 2024 at 08:00 pm PHOENIX - Live @M2

M2 - event venue

CONCERTS MUSIC
Erlend Krauser Live: A Guitar Virtuoso in Concert @ PIXEL
Sat Sep 21 2024 at 08:00 pm Erlend Krauser Live: A Guitar Virtuoso in Concert @ PIXEL

Pixel TM

MUSIC ENTERTAINMENT
Concert extraordinar de \u00eenchidere The Wanderer | Eufonia Festival
Sun Sep 22 2024 at 07:00 pm Concert extraordinar de închidere The Wanderer | Eufonia Festival

Sala Capitol

CONCERTS MUSIC
Concert Sonatic & White Mahala @S\u0103pt\u0103m\u00e2na de ini\u021biere la UVT
Tue Sep 24 2024 at 08:00 pm Concert Sonatic & White Mahala @Săptămâna de inițiere la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara

CONCERTS MUSIC

What's Happening Next in Timisoara?

Discover Timisoara Events