Club de carte PPS fizic- septembrie 2026 - „Prietenii mei” de Fredrik Backman
Advertisement
Dacă mă urmărești de mai demult știi deja că Backman este scriitorul meu de suflet, am citit tot ce-a publicat și cartea asta am așteptat-o mult, mult prea mult.
Dar la Bookfest, in iunie, a fost, în sfârșit disponibilă și de atunci mi-am promis că voi organiza un club de carte pe baza ei, am în jurul meu o mulțiume de iubitori ai scriiturii lui Backman, ca și mine.
Tabloul din 𝐏𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐦𝐞𝐢 pare simplu, 3 adolescenți dintr-un oraș la malul mării care își trăiesc ultima vară a prieteniei lor înainte de maturitate. Se amuză copios, comit mici acte de rebeliune și împărtășesc secrete și traume pe care niciun adolescent n-ar trebui să le cunoască. Iar curajul lor de a visa la viitor duce la apariția unui tablou care va cuceri întreaga lume. Și, irevocabil, pe cei trei protagoniști ai noștri.
Dar știm că sub simplitatea aceasta din cărțile lui Backman se ascund multe emoții, traume, povești grele și frumoase, personaje de care ajunge să-ți fie dor după ce închizi cartea, ca și cum ar fi fost prietenii tăi.
💙 Iar ediția asta e specială nu doar datorită lui Backman, ci și pentru că o vom avea alături de noi pe 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐮𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫 𝐫𝐨𝐦𝐚𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐮𝐢 𝐅𝐫𝐞𝐝𝐫𝐢𝐤 𝐁𝐚𝐜𝐤𝐦𝐚𝐧, 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐦𝐚𝐧.
Ea va fi prezentă la ambele ediții - citește mai multe detalii despre clubul online aici: https://www.facebook.com/events/1369865108072642
📚 Mulțumim Grupului Editorial Art care ne-a oferit o reducere de 30% la toate cărțile publicate de ei și implicit și la cartea de la club: https://www.editura-arthur.ro/info/carte/prietenii-mei-musai-fredrik-backman
* Folosește codul BOOKISIT pentru a beneficia de reducere. Aceasta este calculată din prețul de listă. NU este cumulabil cu alte promoții disponibile online, dar dacă sunt și alte reduceri se va aplica cea mai mare.
Vă aștept cu drag și bucurie.
Adina Giurgea
Moderator club
P.S. pentru cei care își doresc să facă parte dintr-o comunitate dedicată cărții, lecturii și cluburilor de carte PPS, vă invit pe whatsapp unde ne organizăm: https://chat.whatsapp.com/EfNfh3PGWOY1GYyc2fjFGo
𝐈̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞
Participarea la acest eveniment se face pe bază de înscriere, prin achitarea unei donații echivalente a unei cărți (10 euro) sau prin achiziționarea abonamentului (membership) - prin care alegeți să susțineți clubul de carte PPS pe termen lung (9 euro). Bonus pentru membri - primesc și înregistrarea, fie că au fost prezenți sau nu (aceasta este valabilă pentru cluburile online).
Găsești detalii aici: https://buymeacoffee.com/adinagiurgea
În același timp, trimiteți un email de înscriere pe [email protected] pentru a ține legătura cu organizatorii.
𝐋𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝟐𝟓 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐧𝐭̦𝐢.

Where is it happening?
Urban Hub, Bucharest, Romania
Event Location & Nearby Stays:
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Host or PublisherPărinți pe Sârmă cu Adina Giurgea