Bucovina Inbusiness 4.0
Advertisement
Bucovina InBusiness 4.0 revine pe 9 octombrie 2026!
După trei ediții care au adus împreună sute de antreprenori, manageri și lideri din întreaga țară, Bucovina InBusiness revine cu o nouă experiență dedicată celor care își doresc să își dezvolte afacerea și să învețe de la oameni care construiesc performanță.
🤝 Organizat în parteneriat cu BCR, evenimentul aduce pe aceeași scenă antreprenori, CEO, lideri și specialiști recunoscuți la nivel național, care vor împărtăși experiențe reale, strategii aplicabile și lecții învățate din construirea unor afaceri de succes.
📈 Bucovina InBusiness 4.0 înseamnă o zi de educație antreprenorială la cel mai înalt nivel, networking valoros și idei care îți pot oferi claritate și direcție pentru următorul nivel al afacerii tale.
📅 9 octombrie 2026
📍 Jeni Palace, Suceava
🎤 Speakerii vor fi anunțați în curând.
🎟️ Bilete disponibile în curând.
Ne vedem la Bucovina InBusiness 4.0, evenimentul care reunește comunitatea antreprenorială din Bucovina și aduce pe scenă unele dintre cele mai valoroase voci din business-ul românesc.
#BucovinaInBusiness #Antreprenoriat #Business #Leadership #Networking

Where is it happening?
JENI Palace, Electro Energy Solutio, Bulevardul Sofia Vicoveanca, 720001 Suceava, România, Suceava, Romania
Event Location & Nearby Stays:
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Host or PublisherInBUSINESS.club