TimMedfest – Festivalul de Muzică al Mediciniștilor Timișoreni | ediția 26 | 2025

Schedule

Fri Dec 05 2025 at 08:00 pm to 11:30 pm

UTC+02:00

Location

Clubul No Name, Bulevardul Dr. Iosif Bulbuca nr.11, Timișoara | Timisoara, TM

Advertisement
Când❓
📅 Vineri, 5 decembrie 2025
⏰ 20:00
Unde❓
📍 Clubul No Name, Bulevardul Dr. Iosif Bulbuca nr.11, Timișoara
La 21 de ani de la inițierea sa, Festivalul de Muzică al Mediciniștilor Timișoreni revine cu un format NOU!
Muzica live și muzica electronică își vor da mâna pentru a crea un eveniment mai dinamic, plin de energie și de voie bună!
Festivalul îl aduce în lumina reflectoarelor pe Dj Mocco, ca maestru de ceremonii, și 7 trupe care includ studenți mediciniști, medici timișoreni și cadre universitare ale Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (TimMedfest Bands): Nobodies, Trupa 9, Runaway Misfits, Mini Capuppucino, Akusti-k, Evergreen și Mary Jane.
🥳 Programul artistic va fi urmat după miezul nopții de After-Party.
Evenimentul vizează și un scop caritabil. Sub deviza „Dai, AI!”, anul acesta mediciniștii artiști vor cânta cu privirea ațintită spre viitorul sistemului medical timișorean, donațiile obținute fiind direcționate către Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu”. TimMedfest sprijină, astfel, inițiativa acesteia de a implementa un Program integral AI la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” din Timișoara, menit să eficientizeze, pe mai multe paliere, activitatea acestei importante instituții medicale din vestul țării.
Cui îi este adresat❓
Festivalul este un eveniment dedicat comunității medicale timișorene, dar și celor care iubesc muzica de bună calitate și vor să fie alaturi de aceasta la ceas de sărbătoare!
Studenți, medici, cadre universitare sau angajați ai Universității și spitalelor timișorene, fiți gata să vă susțineți colegii, prietenii, artiști cunoscuți sau pe care îi veți cunoaște pentru prima oară! Ei știu să vindece nu doar prin actul medical, ci și prin artă!
Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, prin programul TimMedfest și Fundația Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, în asociere cu EMSA (European Medical Students’ Association).
🤝 Partener: Clubul No Name
🆓 Accesul la eveniment este gratuit, participanții având posibilitatea să ofere, în mod opțional, o donație pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” din Timișoara!
Vă așteptăm cu drag!
Advertisement

Where is it happening?

Clubul No Name, Bulevardul Dr. Iosif Bulbuca nr.11, Timișoara, No Name, Bulevardul Dr. Iosif Bulbucă, 300736 Timișoara, România, Timisoara, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Icon
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Victor Babe\u015f University of Medicine and Pharmacy, Timi\u015foara

Host or Publisher Victor Babeş University of Medicine and Pharmacy, Timişoara

Ask AI if this event suits you:

Discover More Events in Timisoara

Frenky VS Kukilla & friends
Fri, 05 Dec at 11:30 pm Frenky VS Kukilla & friends

Hamei

PARTIES ENTERTAINMENT
Chef Corect
Fri, 05 Dec at 11:59 pm Chef Corect

Nemesis Art Club

FOOD-DRINKS PARTIES
FITT & FAIRIES CHRISTMAS FESTIVAL
Sat, 06 Dec at 10:30 am FITT & FAIRIES CHRISTMAS FESTIVAL

FITT Timisoara

FESTIVALS CHRISTMAS
SPARGATORUL DE NUCI -Timisoara
Sat, 06 Dec at 11:00 am SPARGATORUL DE NUCI -Timisoara

Cinema Timiș

ART
Sp\u0103rg\u0103torul de nuci \/ Timi\u0219oara
Sat, 06 Dec at 11:00 am Spărgătorul de nuci / Timișoara

Cinema Timiș

ART
T\u00e2rg de Cr\u0103ciun \u00een sufragerie
Sat, 06 Dec at 11:00 am Târg de Crăciun în sufragerie

Splaiul Tudor Vladimirescu, Nr.9, Interfon 3, 300195 Timisoara, Romania

Eco-shop de Iarn\u0103 @Centrul de Proiecte - T\u00e2rg de art\u0103, me\u0219te\u0219ug & sustenabilitate
Sat, 06 Dec at 12:00 pm Eco-shop de Iarnă @Centrul de Proiecte - Târg de artă, meșteșug & sustenabilitate

Centrul de Proiecte Timișoara

ART
Decentralized Games | Jecza Gallery Timi\u0219oara
Sat, 18 Oct at 06:00 pm Decentralized Games | Jecza Gallery Timișoara

Jecza Gallery, Calea Martirilor 1989, Timișoara, Romania

EXHIBITIONS ART
SPARGATORUL DE NUCI -Timisoara
Sat, 06 Dec at 11:00 am SPARGATORUL DE NUCI -Timisoara

Cinema Timiș

ART
Eco-shop de Iarn\u0103 @Centrul de Proiecte - T\u00e2rg de art\u0103, me\u0219te\u0219ug & sustenabilitate
Sat, 06 Dec at 12:00 pm Eco-shop de Iarnă @Centrul de Proiecte - Târg de artă, meșteșug & sustenabilitate

Centrul de Proiecte Timișoara

ART
Concert DUBLU CLICK
Sat, 06 Dec at 08:00 pm Concert DUBLU CLICK

Porto Arte Timisoara

CONCERTS MUSIC
HOLY KICK SENSATION
Sat, 06 Dec at 11:00 pm HOLY KICK SENSATION

Nemesis Art Club

ART
C\u00e2ntec de s\u0103rb\u0103toare
Sun, 07 Dec at 06:00 pm Cântec de sărbătoare

Sala Capitol

MUSIC ART
La Bayad\u00e8re (Baiadera) de Ludwig Minkus
Sun, 07 Dec at 06:00 pm La Bayadère (Baiadera) de Ludwig Minkus

Opera Națională Română din Timișoara

MUSIC ENTERTAINMENT
Lumina Care a Venit \u00een Lume | Concert de Colinde | INTRARE LIBER\u0102!
Sun, 07 Dec at 06:00 pm Lumina Care a Venit în Lume | Concert de Colinde | INTRARE LIBERĂ!

Liceul de Artă „Ion Vidu” Timișoara

CONCERTS MUSIC
FRENCH concert live
Sun, 07 Dec at 08:00 pm FRENCH concert live

Nemesis Art Club

CONCERTS MUSIC
RAOUL - Turneu National - ASTA E! - Timisoara
Mon, 08 Dec at 07:00 pm RAOUL - Turneu National - ASTA E! - Timisoara

Opera Nationala Romana Timisoara

MUSIC ENTERTAINMENT
Peter Pan de Lauren\u021biu Profeta
Wed, 10 Dec at 11:00 am Peter Pan de Laurențiu Profeta

Opera Națională Română din Timișoara

MUSIC ENTERTAINMENT
We Space: Pun\u021bi \u00eentre genera\u021bii
Sat, 13 Dec at 11:00 am We Space: Punți între generații

FABER

ART LITERARY-ART

What's Happening Next in Timisoara?

Discover Timisoara Events