Tache, Ianke și Cadâr după Victor Ion Popa, regia Horațiu Mălăele
Schedule
Thu Nov 28 2024 at 07:00 pm
UTC+02:00Location
Teatrul Bulandra Sala Liviu Ciulei | Bucharest, BU
Advertisement
Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin readuc la Teatrul Bulandra textul lui Victor Ion Popa – „Tache, Ianke şi Cadâr”Textul, o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 şi pus în scenă în acelaşi an la Teatrul Maria Ventura, a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani.
La peste şase decenii de la montarea lui Toscani, Horaţiu Mălăele readuce pe scena Teatrului Bulandra cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Tache pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin.
Alături de cei trei interpreţi principali, din distribuţie fac parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin.
Scenografia spectacolului este semnată de Maria Miu.
Piesa aduce în prim plan povestea de viață a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei și religiei, a statutului identitar individual şi de grup, reamintindu-ne astfel că diferențele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar și că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării și al asumării a ceea ce ne definește şi ne diferențiază de ceilalți.
🎟 Biletele se găsesc atât la casele de bilete ale teatrului (sălile Liviu Ciulei și Toma Caragiu), deschise zilnic între orele 12:00 și 20:00, cât și online, pe eventim.ro și blt.ro
Advertisement
Where is it happening?
Teatrul Bulandra Sala Liviu Ciulei, Calea Plevnei 8, 050052 București, România,Bucharest, RomaniaEvent Location & Nearby Stays: