Spectacolul Absolvenților

Schedule

Thu, 11 Jun, 2026 at 05:00 pm

UTC+03:00
Location

str. Emanoil Ungureanu, nr. 1, 300079 Timisoara, Romania | Timisoara, TM

Advertisement
Școala de Arte Timișoara găzduiește spectacolul de absolvire al cursanților — un eveniment care marchează încheierea unui important ciclu de formare artistică.
Toate clasele școlii vor fi prezente pe scenă într-un program care aduce în fața publicului diversitatea disciplinelor studiate și roadele muncii depuse de-a lungul anilor. Fiecare apariție scenică este o mărturie a dedicării cursanților și a calității procesului educațional desfășurat în cadrul instituției.
Seara va include predarea simbolică a cheii, un moment tradițional ce semnifică transmiterea valorilor artistice către noua generație de absolvenți, precum și intonarea imnului academic Gaudeamus, într-o atmosferă solemnă și emoționantă.
Evenimentul este deschis publicului larg, reprezentând totodată o invitație adresată comunității timișorene de a celebra împreună frumusețea artei și performanța tinerelor talente.
Școala de Arte Timișoara este parte a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Timiș, coordonată de Liliana Laichici, manager.
Advertisement

Where is it happening?

str. Emanoil Ungureanu, nr. 1, 300079 Timisoara, Romania, Strada Emanoil Ungureanu 1, 300079 Timișoara, România, Timisoara, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Scoala de Arte Timisoara
Host or PublisherScoala de Arte Timisoara

Ask AI if this event suits you