ROSTOPASCA de Alex Tocilescu

Schedule

Fri, 01 May, 2026 at 08:00 pm

UTC+03:00

Location

Expirat | Bucharest, BU

Advertisement
SPECTACOL-CONCERT LIVE / musical hip-hop, performance & artă trăsnită pe scenă

*Accesul în sala se va face începând cu ora 7PM. Spectacolul va începe la ora 8PM și va dura 1 oră și 15 min.
La sfârșitul anilor ’90, situația artelor vizuale în România era cam următoarea: o parte dintre artiști erau tradiționaliști, mai cu Dumnezeu și cu credința, cealaltă parte erau cu New Media și computere. Și unii, și alții erau, evident, cât se poate de serioși. Ei, și la acel moment apare de nicăieri – adică de fapt din atelierele UNARTE – grupul Rostopasca: o gașcă de tineri dilii și haioși, care nu se luau nici pe ei, nici arta lor prea în serios: pictează pe cartoane, fac performance-uri complet trăsnite – și totodată au un succes uriaș și ajung dintr-un atelier amărât de pe Vespasian la New York și la Bienala de la Veneția. Ei, spectacolul ăsta e despre ei: Angela Bontaș, Alina Buga, Nicolae Comănescu, Dumitru Gorzo și Alina Pențac. Și despre ăia 3 ani și ceva în care au rupt gura târgului cum n-o mai rupsese nimeni până atunci și au dat peste cap modul în care se făcuse artă până atunci în România.
‼️ 18+ spectacol nerecomandat persoanelor sub 18 ani
text: Alex Tocilecu
regie: Monica Stoica
cu: Răzvan Ionescu, Vlad Pânzaru, Cristian Robe, Costin Stăncioi, Mara Tătar, Georgiana Tițoiu
scenografie: Alina Pențac
muzica originală: Adrian Piciorea, Robert Găgeată, David Luncă, Damian Gerard, Robert Anton
coregrafie: Tamara Găgeatu
lighting design: Dani Buglea
afiș: Maic Calotă
🎟️ Bilete: https://www.asociatiahearth.ro/event-details/rostopasca-1-mai
———————————————-----------------
Despre proiectul Rostopasca:
Rostopasca este un proiect cultural dedicat recuperării și recontextualizării unuia dintre cele mai relevante grupuri artistice postcomuniste din România. Activ în anii ’90, grupul Rostopasca a funcționat ca un nucleu experimental și solidar, într-o perioadă de tranziție și efervescență culturală. Proiectul propune o cercetare curatorială și creativă asupra moștenirii acestui colectiv - prin documentarea patrimoniului vizual și ideatic, activarea memoriei afective a membrilor săi și stimularea dialogului între generații artistice.
Advertisement

Where is it happening?

Expirat, Bucharest, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Icon
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Hearth \/ Casa KERIM

Host or Publisher Hearth / Casa KERIM

Ask AI if this event suits you:

Discover More Events in Bucharest

Distrac\u021bie de 1 mai \u00een Vama Veche #6
Fri, 01 May at 08:00 am Distracție de 1 mai în Vama Veche #6

Piața Victoriei, 011791 București, România

Deschiderea Lagoon Park!
Fri, 01 May at 09:00 am Deschiderea Lagoon Park!

Lagoon Park Bucharest

PARTIES ENTERTAINMENT
DAYTIME PLAN | 1.05 HARE GARDEN
Fri, 01 May at 02:00 pm DAYTIME PLAN | 1.05 HARE GARDEN

HARE

PARTIES ENTERTAINMENT
GRILLFEST - American Grill & BBQ Experience
Fri, 01 May at 04:00 pm GRILLFEST - American Grill & BBQ Experience

Casa Vlăsia

KIDS KENTUCKY-DERBY
Timpuri Noi-1 Mai muncitoresc
Fri, 01 May at 08:30 pm Timpuri Noi-1 Mai muncitoresc

Quantic

CONCERTS MUSIC
Black Coffee in Bucure\u0219ti
Fri, 01 May at 09:00 pm Black Coffee in București

ENTERTAINMENT CONCERTS
PW x Tonomat Records \u2022 Drago\u0219 Ilici, Prichindel
Fri, 01 May at 10:00 pm PW x Tonomat Records • Dragoș Ilici, Prichindel

Platforma Wolff

Spectacol Faust de Johann Wolfgang von Goethe | TEATRU
Sat, 28 Mar Spectacol Faust de Johann Wolfgang von Goethe | TEATRU

Teatru Infinit

ART PERFORMANCES
Best Of Metropolitan
Sun, 29 Mar Best Of Metropolitan

Aleea Circului Numărul 15, Sector 2, 021534 Bucharest, Romania

\ud83c\uddec\ud83c\uddf7\u2728 PASTE 6 ZILE GRECIA \u2013 CORFU \u2013 PALEOKASTRITSA - Perioada: 09\u201314.04.2026
Thu, 09 Apr at 05:00 am 🇬🇷✨ PASTE 6 ZILE GRECIA – CORFU – PALEOKASTRITSA - Perioada: 09–14.04.2026

Bulevardul Mihai Bravu 42-62 , Bucureşti Sectorul 2, Romania

MUSIC ENTERTAINMENT
Caligula
Fri, 10 Apr Caligula

5 Strada Smârdan, 030071 Bucharest, Romania

ART THEATRE
Pa\u0219tele 2026 pe Stil Dun\u0103rean: Br\u0103ila & Gala\u021bi, Mese Festive, SPA \u0219i DJ Party
Sat, 11 Apr at 07:00 am Paștele 2026 pe Stil Dunărean: Brăila & Galați, Mese Festive, SPA și DJ Party

Auhero Travel Bucuresti

PARTIES ENTERTAINMENT
Easter Grandeur Brunch at The Marmorosch
Sun, 12 Apr at 01:00 pm Easter Grandeur Brunch at The Marmorosch

Doamnei Str. 2, 030053 Bucharest, Romania

EASTER BRUNCH
Jazzy Sunday & Kids Corner \/\/ 12 aprilie \u2013 Duminica de Pa\u0219te
Sun, 12 Apr at 02:00 pm Jazzy Sunday & Kids Corner // 12 aprilie – Duminica de Paște

Beraria H

KIDS MUSIC
Proiec\u021bie Film: Stop Making Sense
Sun, 12 Apr at 08:00 pm Proiecție Film: Stop Making Sense

Trei Bețivi Bar

ENTERTAINMENT
 Jazzy Monday cu Puiu Pascu, Virgil Popescu, Titi Herescu Trio la @Ber\u0103ria H
Mon, 13 Apr at 02:00 pm Jazzy Monday cu Puiu Pascu, Virgil Popescu, Titi Herescu Trio la @Berăria H

Beraria H

MUSIC ENTERTAINMENT
Sear\u0103 de dans cu LELE, The Glam Squad & more
Mon, 13 Apr at 08:00 pm Seară de dans cu LELE, The Glam Squad & more

Beraria H

FOOD-DRINKS PARTIES
ctrl BRUTUS LIVE: Taking Back August
Tue, 14 Apr at 09:00 pm ctrl BRUTUS LIVE: Taking Back August

Str. Constantin Mille, nr. 4, Bucharest, Romania

MUSIC ENTERTAINMENT
Ispita pentru sotul meu - Sala Dalles
Wed, 15 Apr at 07:00 pm Ispita pentru sotul meu - Sala Dalles

Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”

What's Happening Next in Bucharest?

Discover Bucharest Events