Mircea Baniciu & Band la Cluj

Schedule

Sat, 01 Mar, 2025 at 07:30 pm

UTC+02:00

Location

Cinema Teatru Florin Piersic | Cluj-napoca, CJ

Advertisement
MIRCEA BANICIU - Cluj pe 1 Martie, turneu „Eșarfă în dar”
https://bit.ly/3WlSId7
MIRCEA BANICIU vine la Cluj, într-un concert emblematic dedicat eternei muze - femeia. Vocea sa inconfundabilă, nespus de frumoasele acorduri de chitară şi melodiile pe care s-au scris poveştile de dragoste ale generaţiilor rebele, se vor auzi live în concertul intitulat sugestiv "Eșarfă în dar". Timp de peste 2 ore Cluj devine locul unei călătorii în timp, prin istoria muzicală dar și prin legenda personală a solistului şi compozitorului Mircea Baniciu, într-un spectacol cu multe capitole şi surprize pe măsură.
După evenimentele de succes de la Timișoara și București prin care Mircea Baniciu a sărbătorit 50 de ani de carieră, artistul revine către public cu un eveniment-concept „Eșarfă în dar” prin care vor fi prezentate cele mai frumoase melodii pentru cele mai frumoase prezenţe feminine. Proiectul rezumă cariera lui Mircea Baniciu, trecând prin toate etapele importante: perioada în care Mircea Baniciu a intrat în atenția și inima publicului ca solist vocal al trupei Phoenix, cea în care s-a identificat cu Pasărea Colibri, repere ale perioadei de creaţie cu Pasărea Rock şi bineînţeles cele din cariera solo asamblate într-un spectacol audio-vizual de excepție. Pe scenă îi vor fi alături Maestrului muzicii românești colegi de breaslă atât din zona de folk-rock, cât și din alte direcții muzicale.
Cu 20 de albume, peste 100 de melodii compuse, peste 50 de ani de carieră, 4 trupe și solistică, cu melodii devenite hit-uri și reinterpretate la nivel național și internațional, Mircea Baniciu, la cei 75 de ani ai săi, este cea mai proeminentă figură și cea mai bună voce a folk-rock-ului românesc. Vocea sa specială a făcut deliciul publicului încă din perioada Phoenix, lucru confirmat ulterior prin cariera sa solo sau alături de alte trupe, artistul rămânând în prim planul scenei muzicale de la lansare până în prezent.

Cu aceasta ocazie va fi lansat in premiera *dublul VINYL în ediție limitată* intitulat MIRCEA BANICIU – CELE MAI FRUMOASE care conține o selecție a celor mai bune melodii compuse și cântate de Mircea Baniciu, pe care iubitorii muzicii lui îl pot adăuga în colecția personală alături de albumul-triplu-CD „Best Of” care conține o colecție de 40 de piese ale artistului.
Advertisement

Where is it happening?

Cinema Teatru Florin Piersic, Piața Mihai Viteazul 11-13, Cluj-Napoca, România,Cluj-Napoca, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Mircea Baniciu

Host or Publisher Mircea Baniciu

It's more fun with friends. Share with friends

Discover More Events in Cluj-Napoca

EVGHENI ONEGHIN | Piotr Ilici Ceaikovski
Sun, 02 Mar, 2025 at 06:30 pm EVGHENI ONEGHIN | Piotr Ilici Ceaikovski

Opera Nationala Romana Cluj-Napoca

MUSIC ENTERTAINMENT
EERA TOUR 2025 CLUJ NAPOCA - Dirty Shirt (Ro) - Lydka Grubasa (Pl) - Hel'enine O\u00e7i (Sk)
Sun, 02 Mar, 2025 at 07:00 pm EERA TOUR 2025 CLUJ NAPOCA - Dirty Shirt (Ro) - Lydka Grubasa (Pl) - Hel'enine Oçi (Sk)

FORM Space

FESTIVALS WORKSHOPS
TURNEU: COMPACT 100% LIVE - Cluj-Napoca
Sun, 02 Mar, 2025 at 08:00 pm TURNEU: COMPACT 100% LIVE - Cluj-Napoca

Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial

CONCERTS MUSIC
Pe m2 - spectacol g\u0103zduit
Sun, 02 Mar, 2025 at 08:00 pm Pe m2 - spectacol găzduit

REACTOR de creație și experiment

Curs nou de Zouk Brazilian & Lambada
Mon, 03 Mar, 2025 at 07:00 pm Curs nou de Zouk Brazilian & Lambada

Calea Dorobantilor nr.38, 400121 Cluj-Napoca, Romania

SPORTS
CLUJ: Tache, Ianke \u015fi Cad\u00e2r \/\/ Hora\u021biu M\u01cel\u01ceele, R\u01cezvan Vasilescu, Mihai Constantin
Mon, 03 Mar, 2025 at 08:00 pm CLUJ: Tache, Ianke şi Cadâr // Horațiu Mǎlǎele, Rǎzvan Vasilescu, Mihai Constantin

Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial

BAL MASCAT | Giuseppe Verdi
Wed, 05 Mar, 2025 at 06:30 pm BAL MASCAT | Giuseppe Verdi

Opera Nationala Romana Cluj-Napoca

MUSIC ENTERTAINMENT
MMNW pres. Romansoff | Kaius Leppah | Ast\/Ron
Thu, 06 Mar, 2025 at 09:00 pm MMNW pres. Romansoff | Kaius Leppah | Ast/Ron

Atelier Cafe

ENTERTAINMENT PARTIES
Community Grill Spring Edition I. - WARM-UP \ud83c\udf43 \ud83d\udd25
Fri, 07 Mar, 2025 at 06:00 pm Community Grill Spring Edition I. - WARM-UP 🍃 🔥

Strada Traian 23, 400046 Cluj-Napoca, România

MUSIC ENTERTAINMENT
Irina Rimes - NECANTATELE la Euphoria Music Hall Cluj-Napoca
Fri, 07 Mar, 2025 at 08:00 pm Irina Rimes - NECANTATELE la Euphoria Music Hall Cluj-Napoca

Euphoria Music Hall

CONCERTS MUSIC
FiRMA | Concert & Lansare Single | Hardward Pub | Cluj \/ 07.03.2025
Fri, 07 Mar, 2025 at 08:00 pm FiRMA | Concert & Lansare Single | Hardward Pub | Cluj / 07.03.2025

Hardward Pub

CONCERTS MUSIC
Trooper si GRI la FORM SPACE
Fri, 07 Mar, 2025 at 08:15 pm Trooper si GRI la FORM SPACE

FORM Space

CONCERTS MUSIC
Concert cu Muzic\u0103 de film_8 Martie 2025
Sat, 08 Mar, 2025 at 06:00 pm Concert cu Muzică de film_8 Martie 2025

Auditorium Maximum

MUSIC ENTERTAINMENT
Direc\u021bia 5 at Euphoria Music Hall
Sat, 08 Mar, 2025 at 07:00 pm Direcția 5 at Euphoria Music Hall

Calea Mănăștur nr. 2-6

CONCERTS MUSIC
Prim\u0103vara Ad Libitum | Concert Cluj-Napoca
Sat, 08 Mar, 2025 at 08:00 pm Primăvara Ad Libitum | Concert Cluj-Napoca

Cinema Teatru Florin Piersic

ENTERTAINMENT CONCERTS
DREAD SOVEREIGN (IE) | DEATH THE LEVELLER (IE) | REDUX (RO) \u2013 LIVE @HARDWARD PUB, CLUJ-NAPOCA
Sat, 08 Mar, 2025 at 08:00 pm DREAD SOVEREIGN (IE) | DEATH THE LEVELLER (IE) | REDUX (RO) – LIVE @HARDWARD PUB, CLUJ-NAPOCA

Str. Republicii Nr.110, 400489 Cluj-Napoca, Romania

MUSIC ENTERTAINMENT
Izza (SOLVD) | Mini Zucchini | .C.C @ Atelier
Sat, 08 Mar, 2025 at 09:00 pm Izza (SOLVD) | Mini Zucchini | .C.C @ Atelier

Memorandumului 9, 400114 Cluj-Napoca, Romania

ENTERTAINMENT PARTIES
LA FILLE MAL GARD\u00c9E | Ferdinand H\u00e9rold \u0219i Peter Ludwig Hertel
Wed, 12 Mar, 2025 at 06:30 pm LA FILLE MAL GARDÉE | Ferdinand Hérold și Peter Ludwig Hertel

Opera Nationala Romana Cluj-Napoca

MUSIC ENTERTAINMENT

What's Happening Next in Cluj-Napoca?

Discover Cluj-Napoca Events