Lansare de carte: Călătorie către curcubeu, de Y. Kawabata în prezența traducătorului
Schedule
Wed, 05 Nov, 2025 at 06:30 pm
UTC+02:00Location
Cărturești Mercy | Timisoara, TM
📖 Despre carte:
Tradus pentru prima oară în limba română, „Călătorie către curcubeu” urmărește o familie complexă, încă nevindecată de rănile trecutului. Cartea a fost ecranizată în 1956, în regia lui Kōji Shima, Kawabata semnând, alături de Toshio Yasumi, scenariul peliculei.
Într-o lume încă neașezată după cel de-Al Doilea Război Mondial, două surori – fiicele arhitectului Mizuhara, cu mame diferite – se luptă să-și înțeleagă soarta și să-și afle calea. Asako, mezina, care experimentează dragostea pentru prima dată, este obsedată de găsirea unei a treia surori, fiica unei curtezane din Kyoto, în timp ce Momoko, sora cea mare – bântuită de pierderea iubitului ei kamikaze și de ultimele lor zile tulburătoare împreună – își caută alinarea într-o serie de aventuri fără speranță.
Pe parcursul unui an, călătorind prin Japonia înfrântă, ale cărei splendori arhitecturale își pierd aura mitică, devenind obiective turistice sau fiind reconvertite în hoteluri, personajele încearcă să-și recapete echilibrul, restabilind „o punte între suflete”, dar și o cale de comunicare, de reînnoadare a legăturilor între prezent și trecut, între viață și moarte, în încercarea de a descifra un sens al istoriei personale și colective.
✍️ Despre traducător
George T. Şipoş este conferenţiar universitar în cadrul programului de limbă şi literatură japoneză al Facultăţii de Litere, Istorie, Filosofie şi Teologie de la Universitatea de Vest din Timişoara şi director fondator al Centrului de Studii Est-Asiatice din cadrul aceleiaşi universităţi. Şipoş este specialist în literatură şi societate japoneză modernă şi studiază fenomenul autoritarianismului în Japonia interbelică. A publicat numeroase articole academice, precum şi volumul ...A Vague Anxiety: Modern Japanese Literature and Its Crises (Editura UVT, 2025) şi a co-editat volumele de studii Tenkō: Cultures of Political Conversion in Transwar Japan (Routledge, 2021) şi Literary and Artistic Japan behind the Iron Curtain (Routledge, 2025). Şipoş deţine un doctorat în limbi şi civilizaţii est-asiatice de la University of Chicago şi un masterat în studii est-asiatice de la University of Pittsburgh.
Where is it happening?
Cărturești Mercy, Strada Florimund Mercy 7, 300085 Timișoara, România, Timisoara, RomaniaEvent Location & Nearby Stays:






