INVITATIE LA VALS – Concert Extraordinar - Sold Out
Schedule
Fri Dec 13 2024 at 07:00 pm to 09:00 pm
UTC+02:00Location
Teatrul Național de Operetă şi Musical "Ion Dacian" | Bucharest, BU
Advertisement
INVITAŢIE LA VALS – Concert Extraordinar 13 Decembrie cu Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian şi tenorul Ştefan von Korch
În perioadă magică a sărbătorilor de iarnă, sunteţi invitaţi la o searată cu un repertoriu somptuos şi strălucitor: pe 13 Decembrie de la ora 19.00 Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian îşi deschide porţile către un univers muzical şi cultural aparte, printr-o INVITAŢIE LA VALS - un spectacol-concert unic în Bucureşti, ce evocă atmosfera de neuitat a selectelor serate muzicale, ce îmbogăţeau viaţa culturală din Germania, Austria şi Elveţia la sfârştul secolului trecut.
Spectacolul INVITAŢIE LA VALS pune în lumină tradiţia orchestrei de salon, respectând etalonul specific şi repertoriul inconfundabil bazat pe selecţii din Strauss, Lehar, sau Shostakovici, prin măiestria interpretativă a Orchestrei Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, ce va fi prezentă pe scenă într-o formulă esenţializată, reprezentativă pentru standardul European de salon.
Atmosfera festivă fi îmbogăţită de participarea unor solişti-invitaţi de prestigiu. Voci de referinţă, pe plan naţional şi internaţional, vor da strălucire serii cu interpretări deosebite şi cu un repertoriu de sezon fermecător.
Tenorul Ştefan von Korch este cea dintâi voce ce se alătură Orchestrei Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian în spectacolul INVITAŢIE LA VALS. După un an cu apariţii aplaudate pe scene din Spania şi Italia şi multiple succese naţionale, solistul va îmbogăţi programul serii cu o selecţie de secvenţe muzicale menite să aducă în suflete lumina şi bucuria sărbătorilor ce vor veni.
Despre invitaţi
** ŞTEFAN VON KORCH (Tenor)** (www.stefanvonkorch.com)
Cu o carieră în ascensiune, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a debutat în această vară în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concert alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania, a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravagnza, găzduite lunar la Sala Dalles din capitală.
De la începutul anului a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.
În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.
În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).
Advertisement
Where is it happening?
Teatrul Național de Operetă şi Musical "Ion Dacian", Bucharest, RomaniaEvent Location & Nearby Stays: