[Expoziție de grup] SPIRITUL LUI BRÂNCUȘI. DE LA PIATRĂ LA PENSULĂ
Schedule
Tue Mar 03 2026 at 10:00 am to 06:00 pm
UTC+02:00Location
Muzeul Național al Țăranului Român | Bucharest, BU
Advertisement
Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 4 martie 2026, de la ora 17:30, la Sala Acvariu, la vernisajul expoziției de grup Spiritul lui Brâncuși. De la piatră la pensulă, un proiect curatorial care propune o lectură contemporană a moștenirii brâncușiene, dincolo de citat și de imitația formală.Curator: Adina Moldova Țitrea
Expoziția reunește lucrări de pictură, icoană pe lemn, tapiserie și sculptură în lemn, într-un parcurs inițiatic ce urmărește transformarea materiei în formă esențializată și, mai departe, în stare de contemplație. Titlul sugerează această trecere simbolică de la materialitatea dură a pietrei — asociată operei sculpturale a lui Constantin Brâncuși — la gestul pictural și textil, ca formă de interiorizare și meditație vizuală.
Curatoriată de Adina Moldova Țitrea, expoziția pune în dialog artiști cu viziuni și limbaje diferite, uniți de aceeași preocupare pentru simplitate, verticalitate, ritm, sacru și relația dintre materie și spirit. „Spiritul lui Brâncuși” nu este invocat ca model estetic, ci ca atitudine: respect pentru material, rigoare a formei și aspirație către esență.
Publicul este invitat să parcurgă expoziția ca pe un drum interior, în care fiecare lucrare devine o oprire, iar fiecare spațiu — un moment de tăcere și reflecție. Proiectul propune o experiență vizuală calmă, aproape ritualică, într-un dialog firesc cu identitatea Muzeului Național al Țăranului Român și cu dimensiunea arhaică a gestului artistic.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 3 – 15 martie 2026, de marți pînă duminică, între orele 10:00 și 18:00, în Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român.
*****
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.daciccool.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, www.zelistmonitor.ro
Advertisement
Where is it happening?
Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Țăranului Român, Șoseaua Pavel D. Kiseleff, București, România, Bucharest, RomaniaEvent Location & Nearby Stays:
Know what’s Happening Next — before everyone else does.











