ENESCU - film la Ateneu - Bucuresti
Schedule
Sat Nov 30 2024 at 03:00 pm to 05:00 pm
UTC+02:00Location
Ateneul Român | Bucharest, BU
Advertisement
ENESCU - Jupuit de viuun film de Toma Enache
30 Noiembrie 2024 ora 15:00
Ateneul Roman Bucuresti
PRIMUL FILM ROMÂNESC DESPRE VIAȚA LUI GEORGE ENESCU, „ENESCU, jupuit de viu”, PREMIAT LA VENEȚIA
Toma Enache, regizorul filmului „ENESCU, jupuit de viu”, a fost recent distins cu premiul „Premio Cultura” în cadrul unui eveniment cultural organizat în Veneția. Filmul va fi lansat în România în luna noiembrie, fiind planificate peste 30 de premiere de gală în orașe din întreaga țară.
Regizorul a fost prezent la evenimentul cultural „Leoni, Gattopardi di Sicilia” organizat la Palazzo Donà dalle Rose. Acest proiect a fost creat și regizat de Nino Graziano Luca, în colaborare cu Contesa Chiara Modica Donà dalle Rose, sub patronajul Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților din Italia și al Consiliului Internațional al Dansului UNESCO.
„Sunt onorat să primesc Premiul Cultura, un premiu acordat într-un loc emblematic - Veneția. Această recunoaștere o împart cu maestrul Stefano Nicolao, creatorul costumelor din filmul nostru. Mulțumesc doamnei Gabriela Dancău, ambasadoarea României în Italia, Președintelui Comisiei de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului italian, On. Federico Mollicone, și organizatorului evenimentului, Nino Graziano Luca, alături de familia Donà dalle Rose”, a declarat regizorul Toma Enache. Toma Enache a fost prezent la decernare alături de cei doi producători executivi ai filmului, Marta Maria Mocanu și Elena Enache.
Lansare în România
Publicul românesc va avea ocazia să vizioneze în premieră acest film mult așteptat începând cu luna noiembrie. „Enescu, jupuit de viu” va fi lansat în cadrul a peste 30 de proiecții de gală în toată țara, debutând pe 2 noiembrie la Iași, 4 noiembrie la București, 5 noiembrie la Ploiesti și 6 noiembrie la Constanta. Pe pagina de Facebook și Instagram a filmului este postată lista completă cu data și locația fiecărei premiere.
Regizorul Toma Enache subliniază: „Acest film își propune să aducă în prim-plan nu doar genialitatea compozitorului George Enescu, ci și latura umană a acestuia. Sper ca prin această producție să aducem publicul mai aproape de sufletul lui Enescu și să-l facem iubit așa cum merită. Dincolo de compozitorul de geniu, este omul Enescu, pe care publicul poate să-l descopere în acest film. Sper ca filmul nostru să contribuie la îmblânzirea unora dintre semeni, lucru pe care Enescu dorea să-l facă, prin muzica lui. Poate nu doar să-i îmblânzească, ci și să-i facă să-l iubească așa cum merită.”
Distribuția și proiecțiile de gală
Filmul beneficiază de o distribuție remarcabilă, cu Mircea Dragoman în rolul lui George Enescu și Theodora Sandu în rolul Prințesei Maruca, alături de actori cunoscuți precum Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi, Pavel Ulici, Filip Ristovski, Erica Moldovan, Codrin Dănilă și regretatul Constantin Codrescu. Costumele sunt create de italianul Stefano Nicolao, celebru pentru munca sa la producții premiate cu Oscar, iar muzica reunește opere ale lui George Enescu și compoziții originale semnate de Sebastian Androne-Nakanishi, desemnat „Compozitorul Anului 2022” la International Classical Music Awards.
Coloana sonoră este interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta Maestrului Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului George Enescu și de Orchestra Națională Radio din România, condusă de Maestrul Horia Andreescu. De asemenea, violonistul Alexandru Tomescu adaugă o notă distinctă acestei producții sonore. Coloana sonoră include și un fragment muzical original, interpretat de George Enescu la vioară și Dinu Lipatti la pian.
Bilete și informații
Filmul „Enescu, jupuit de viu” va fi prezentat exclusiv în cadrul premierelor de gală, în prezența regizorului și a unor membri ai echipei, oferind publicului o experiență cinematografică unică.
Filmul va mputea fi vizionat anul acesta doar la premierele de gală din întreaga țară
Advertisement
Where is it happening?
Ateneul Român, Episcopiei, Strada Constantin Esarcu, 010291 București, România,Bucharest, RomaniaEvent Location & Nearby Stays: