“Cum să faci bani în timp ce dormi” Vasile Lup | LONDRA ora 14:00

Schedule

Sun Feb 05 2023 at 02:00 pm to 05:00 pm

Location

The Comedy Store - London | London, EN

Advertisement
ENJOY EVENTS te invită să participi la seminarul “Cum să faci bani în timp ce dormi” susținut de Vasile Lup la Londra.

Vasile Lup este un antreprenor, investitor, deține afaceri prospere, iar de curând a fost intitulat drept “Cel Mai Bun Speaker Motivațional Al Anului 2022 Din România”.
Acesta a pornit de jos, s-a născut într-o familie foarte săracă, de părinți surdo-muți, cu un tată alcoolic și violent, pentru care abuzul în familie era aproape o “rutină zilnică”. De la un copil care adeseori a dormit pe străzi, a reușit să își depășească condiția și, prin felul său unic, prin gândirea lui diferită, curajul și determinarea sa, a reușit să ajungă un om de succes.

CARE ESTE SCOPUL ACESTUI SEMINAR?
Prin seminarul său, “Cum să faci bani în timp ce dormi”, Vasile își dorește să își împărtășească toate secretele sale, care l-au ajutat să ajungă liber din punct de vedere financiar. Dorește să te inspire prin povestea lui de viață și să demonstreze că îți poți atinge orice scop, și îți poți îndeplini orice vis. Vasile îți va arăta că nici un țel nu e prea ambițios și nici un eșec nu e prea fatal.
13 MOTIVE CA SĂ PARTICIPI LA SEMINARUL DE LA LONDRA
- vei învăța cum poți atinge independența financiară de la o persoană care a dormit pe străzi, dar care a reușit să se îmbogățească
- vei primi doza de motivație de care nu știai că ai nevoie
- vei avea parte atât de educație, cât și de entertainment
- îl vei cunoaște mai bine pe cel mai bun speaker motivațional din România
- vei trece printr-un “carusel” al emoțiilor
- vei avea o șansă la networking și să cunoști oameni noi, cu aceleași arii de interese
- vei primi soluții la problemele cu care te confrunți
- vei avea șansa să ieși din zona ta de confort și să evoluezi
- vei investi în tine și în dezvoltarea ta personală
- studiile demonstrează că oamenii care participă la seminarii câștigă sume mai mari
de bani decât cei care nu participă deloc
- vei pleca cu informații valoroase pe care să le aplici în viața, afacerea sau relațiile
tale
- vei afla cum să nu mai lucrezi pentru bani, în schimb să faci banii să lucreze pentru
tine
- dacă locuiești în Londra, îți va fi foarte convenabil, iar dacă nu, vei avea o ocazie să
călătorești și să te bucuri de locuri noi și frumoase
Advertisement

Where is it happening?

The Comedy Store - London, 1A Oxendon Street,London, United Kingdom

Event Location & Nearby Stays:

Tickets

GBP 32.34 to GBP 215.6

EnJoy Events

Host or Publisher EnJoy Events

It's more fun with friends. Share with friends