Cercul Siguranței - Program pentru părinți de adolescenți și preadolescenți
Schedule
Sat, 01 Feb, 2025 at 11:00 am
UTC+02:00Location
Iași | Iasi, IS
Advertisement
Relația dintre părinți și copii poate avea momente dificile. De cele mai multe ori, părinții nu au timp sau nu știu cum să le arate copiilor cât de mult îi iubesc, iar copiii nu știu cum să își exprime sentimentele și nevoile pe care le au față de părinții lor.💓𝑇𝑜𝑡𝑢𝑙 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑝𝑒 𝑐𝑢 𝑜 𝑑𝑖𝑠𝑐𝑢𝑡̦𝑖𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑎̆
Știu cât de greu este uneori să purtăm discuții din inimă, față în față și cât de bine ne prinde puțin ajutor.
De aceea, organizez în 𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗮 𝗳𝗲𝗯𝗿𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲 - 𝗺𝗮𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟱, un 𝗽𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺 𝗴𝗿𝗮𝘁𝘂𝗶𝘁, destinat unui număr de 30 de părinți de preadolescenți și adolescenți , în cadrul căruia, 𝘃𝗼𝗶 𝗼𝗳𝗲𝗿𝗶 𝗽𝗮̆𝗿𝗶𝗻𝘁̦𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗶𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗻𝗲𝗰𝗲𝘀𝗮𝗿𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮 𝗶̂𝗻𝘁̦𝗲𝗹𝗲𝗴𝗲 𝘀̦𝗶 𝗮 𝗿𝗮̆𝘀𝗽𝘂𝗻𝗱𝗲 𝗻𝗲𝘃𝗼𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗲𝗺𝗼𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗮𝗹𝗲 𝗰𝗼𝗽𝗶𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗹𝗼𝗿, 𝗮𝘀𝘁𝗳𝗲𝗹 𝗶̂𝗻𝗰𝗮̂𝘁 𝗮𝗰𝗲𝘀̦𝘁𝗶𝗮 𝘀𝗮̆ 𝗽𝗼𝗮𝘁𝗮̆ 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗶 𝗿𝗲𝗹𝗮𝘁̦𝗶𝗶 𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗲 𝘀̦𝗶 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗿𝗻𝗶𝗰𝗲.
Ce presupune asta? Vom avea 7 întâlniri fizice, de câte 1h jumătate fiecare , la o distanță de aproximativ o săptămână. În cadrul unui grup de maxim 12 părinți, te voi însoți în această călătorie de reconectare cu copilul tău și cu tine însuți/însăți.
Unde mă înscriu? 𝗔𝗰𝗰𝗲𝘀𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗹𝗶𝗻𝗸-𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗶̂𝗻𝘀𝗰𝗿𝗶𝗲𝗿𝗲 𝗶̂𝗻 𝗽𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺, 𝗮𝗶𝗰𝗶: https://shorturl.at/BoTNI
👉 Întrucât activitățile din cadrul Cercul Siguranței au o continuitate logică, este importantă disponibilitatea de a participa la toate cele 7 întâlniri succesive.
___
𝗖𝗘 𝗘𝗦𝗧𝗘 𝗣𝗥𝗢𝗚𝗥𝗔𝗠𝗨𝗟 𝗖𝗘𝗥𝗖𝗨𝗟 𝗦𝗜𝗚𝗨𝗥𝗔𝗡𝗧̦𝗘𝗜?
Programul Cercul Siguranței este un program de 𝙧𝙚𝙛𝙡𝙚𝙘𝙩̦𝙞𝙚. În calitate de facilitator, te voi ajuta să capeți o nouă lentilă prin care să privești relația cu copilul tău și să descoperi, dincolo de comportamentele lor diferite, care sunt nevoile lor. Reflectăm la relațiile noastre cu copiii noștri, cu părinții și partenerii noștri de viață.
𝗕𝗘𝗡𝗘𝗙𝗜𝗖𝗜𝗜𝗟𝗘 𝗣𝗥𝗢𝗚𝗥𝗔𝗠𝗨𝗟𝗨𝗜
Întâlnirile abordează relațiile noastre. Pentru a reflecta, e important să ne însușim un limbaj comun (𝘩𝘢𝘳𝘵𝘢 𝘤𝘦𝘳𝘤𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘴𝘪𝘨𝘶𝘳𝘢𝘯𝘵̦𝘦𝘪), să auzim experiențele altora, pentru că în acest fel realizăm că nu suntem singuri și singurii care se confruntă cu probleme, că e falsă percepția că nimeni nu poate înțelege ce spunem, ce trăim, ce simțim. La finalul programului vom:
🤲 înțelege mai bine stările emoționale ale copiilor;
🤲 înțelege mai bine care sunt nevoile lor emoționale;
🤲 ajuta copiii să își organizeze emoțiile, adică să le recunoască, comunice și să le gestioneze;
🤲 oferi suport pentru dezvoltarea stimei de sine a copiilor;
🤲 oferi un mediu de siguranță, fiind alături de ei;
🤲 descoperim pattern-urile comportamentale din cadrul relațiilor noastre, atât cu copiii, cât și cu adulții din viața noastră și astfel înțelegem cum se nasc problemele noastre și cum se pot rezolva;
🤲 deveni mai mari, mai puternici, dar mai blânzi.
___
𝘈𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵𝘢̆ 𝘪𝘯𝘪𝘵̦𝘪𝘢𝘵𝘪𝘷𝘢̆ 𝘧𝘢𝘤𝘦 𝘱𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘥𝘪𝘯 𝘱𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵𝘶𝘭 𝘐𝘯𝘪𝘮𝘪 𝘋𝘦𝘴𝘤𝘩𝘪𝘴𝘦 - 𝘊𝘦𝘳𝘤𝘶𝘭 𝘚𝘪𝘨𝘶𝘳𝘢𝘯𝘵̦𝘦𝘪 𝘭𝘢 𝘵𝘪𝘯𝘦 𝘢𝘤𝘢𝘴𝘢̆, 𝘪𝘯𝘪𝘵̦𝘪𝘢𝘵 𝘴̦𝘪 𝘥𝘦𝘻𝘷𝘰𝘭𝘵𝘢𝘵 𝘥𝘦 𝘍𝘶𝘯𝘥𝘢𝘵̦𝘪𝘢 𝘕𝘰𝘪 𝘖𝘳𝘪𝘻𝘰𝘯𝘵𝘶𝘳𝘪. 𝘗𝘳𝘰𝘪𝘦𝘤𝘵𝘶𝘭 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘨𝘳𝘢𝘵 𝘪̂𝘯 𝘤𝘢𝘮𝘱𝘢𝘯𝘪𝘢 𝘋𝘪𝘴𝘤𝘶𝘵̦𝘪𝘪 𝘥𝘪𝘯 𝘪𝘯𝘪𝘮𝘢̆ 𝘴̦𝘪 𝘴𝘶𝘴𝘵̦𝘪𝘯𝘶𝘵 𝘥𝘦 𝘗𝘦𝘱𝘤𝘰 𝘙𝘰𝘮𝘢̂𝘯𝘪𝘢.
Advertisement
Where is it happening?
Iași, Strada Armeană 13, 700039 Iași, România,Iasi, RomaniaEvent Location & Nearby Stays: