CENACLUL MARIANA MARIN #10 | Iuliana Miu & Ionel Ciupureanu
Advertisement
𝐂𝐄𝐍𝐀𝐂𝐋𝐔𝐋 𝐌𝐀𝐑𝐈𝐀𝐍𝐀 𝐌𝐀𝐑𝐈𝐍 #𝟏𝟎
📅 𝟐𝟏 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 – 𝟏𝟖:𝟑𝟎
📍 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 𝐀𝐫𝐦𝐞𝐚𝐧 – 𝐒𝐭𝐫. 𝐀𝐫𝐦𝐞𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐧𝐫. 𝟏𝟑
Cenaclul Mariana Marin continuă cu o ediție care aduce față în față două voci foarte diferite: poezia radicală, recognoscibilă imediat, a lui Ionel Ciupureanu și poezia proaspătă, dar și privirea critică atentă la literatura contemporană a Iulianei Miu.
Ne interesează, ca de fiecare dată, textul viu, literatura pusă la lucru prin lectură, dialog și confruntare de idei, fără solemnitate inutilă și fără verdict preîmpachetat.
𝐋𝐚 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 #𝟏𝟎 𝐢̂𝐢 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭̦𝐢 𝐩𝐞:
𝐈𝐔𝐋𝐈𝐀𝐍𝐀 𝐌𝐈𝐔 – critic și istoric literar. A debutat editorial cu volumul Mircea Nedelciu. Un personaj principal (Editura Muzeul Literaturii Române, 2025), carte distinsă cu mai multe premii importante de critică și istorie literară, între care Premiul Observator cultural „Ovidiu Verdeș”, Premiul Național pentru Istorie și Critică Literară „Garabet Ibrăileanu”, Premiul „Constantin Călin” al revistei Ateneu și distincția „Cartea de critică, istorie și teorie literară a anului 2025” acordată de Agenția de cArte. Volumul a fost nominalizat și la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, secțiunea „Debut”. Laureată a Premiului Național „Traian T. Coșovei” pentru poezie, Iuliana Miu ține o rubrică de cronică literară în Dilema și publică articole de critică și istorie literară în mai multe reviste culturale.
𝐈𝐎𝐍𝐄𝐋 𝐂𝐈𝐔𝐏𝐔𝐑𝐄𝐀𝐍𝐔 – poet, membru al Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România. A debutat cu Pacea poetului (1994), volum recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, și a publicat apoi volume precum Amos (1996), Fălci (1999), Krampack (2002), Adormisem și mă gândeam (2005), Mișcări de insectă (2010), Venea cel care murisem (2014) și e timpul să visăm un măcel (2018). În 2024, Casa de Editură Max Blecher a publicat antologia Krampack. Poeme alese (1994–2024), alcătuită de Radu Nițescu. În anii ’90, Ciupureanu a scris versuri pentru formația punk Terror Art. Poezia lui, una dintre cele mai singulare și radicale formule din literatura română contemporană, lucrează cu fragmentul, grotescul, marginalul și cu o oralitate spartă, recognoscibilă imediat.
Formatul serii îmbină lectura, dialogul și discuția cu publicul.
Cenaclul este moderat de Sorin Despot, Ioana Tătărușanu și Ligia Keșișian.
Cenaclul Mariana Marin se desfășoară sub egida Uniunii Scriitorilor din România, cu susținerea Centrului Cultural Armean, are frecvență bilunară, iar întîlnirile sînt documentate audio-video și puse la dispoziția publicului.
🎙️📖 Vă așteptăm.

Where is it happening?
Strada Armenească nr.13, Bucharest, Romania
Event Location & Nearby Stays:
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Host or PublisherCenaclul Mariana Marin