BIS - Frații Mesteacăn și cei 7 vampiri la Sâmbăta de poveste - atelier 6 ani+
Schedule
Sat Nov 16 2024 at 03:00 pm to 04:00 pm
UTC+02:00Location
Bulevardul Eroilor nr. 6-8, 400129 Cluj-Napoca, Romania | Cluj-napoca, CJ
Advertisement
La cererea publicului, sâmbătă, 16 noiembrie, ora 15,00, vom găzdui o editie bis a întâlnirii cu Augustin Cupșa și noua sa carte pentru copii, Fraţii Mesteacăn şi cei 7 vampiri care aveau o singură pereche de chiloți.Maestră de ceremonii, Alina Oancea!
La doi paşi de casa furnicii din partea asta de lume se întinde o pădure întunecată unde locuiesc 7 vampiri. Bine-bine, ştim că vampirii nu există, dar acum suntem într-o poveste, unde totul este posibil. Chiar şi existenţa unor vampiri care vor să se uite la Vocea României, dar nu reuşesc, pentru că n-au curent electric. Iar aceasta este doar una dintre problemele lor. Dacă vreţi să aflaţi ce se întâmplă în poveste – şi să râdeţi cu lacrimi –, deschideţi cartea şi citiţi-o neapărat într-o noapte cu lună, bine ascunşi sub pătură.
Ilustrații de Andreea Dobreci.
AUGUSTIN CUPȘA este scriitor pentru oameni mari, calitate în care a publicat trei cărţi la Editura Humanitas: Așa să crească iarba pe noi (2017), Marile bucurii și marile tristeţi (2021) şi Străinătate (2022). A descoperit călătoriile furnicilor împreună cu Ioana, fiica sa, cu care obişnuieşte să inventeze poveşti şi să râdă foarte mult. A publicat la Humanitas Junior Două furnici și un elefant: De la un capăt al Lumii la celălalt (2023), care a primit, în 2024, Premiul Uniunii Scriitorilor din România la categoria Carte pentru copii și adolescenți.Trăieşte şi lucrează în Bucureşti, iar cel mai tânăr membru al familiei sale este Liniuţă, un pisoi salvat de pe stradă, luuung şi cam slab (dar este încă foarte mic).
Atelierele ALINAre cu Poveste conduse de Alina Oancea sunt cu citit cu VOCE tare, cu intrat în pielea personajelor, dar mai ales cu joacă deșteaptă pe textele pe care le "călătorim" împreună. Poveștile sunt cele mai grozave ancore emoționale, care dezvoltă armonios mintea și sufletul.
Uneori ne și mișcăm, dansăm, cântăm. Totul e să venim cu bucuria la buzunarul de la piept. Poveștile sunt încântătoare dacă le dăm o șansă să intre în viețile noastre.
Pe baza bonului cu care achitați taxa de participare la atelier (40 lei/copil) vă veți putea bucura de o delicioasă surpriză, inspirată din povestea călătorită și oferită de prietenii noștri de la Cofetăria Friandise, pe care o ridicați pe urmă chiar de la cofetărie.
Pentru înscriere vă rugăm completați formularul de mai jos:
https://docs.google.com/forms/d/11mhhL4-susxOhZ_EGVxv7JTYC9ahCdPbspvpWAqpR9s/viewform?edit_requested=true
Locurile sunt limitate.
Preț atelier: 40 lei
Vă așteptăm cu drag!
Advertisement
Where is it happening?
Bulevardul Eroilor nr. 6-8, 400129 Cluj-Napoca, Romania, Bulevardul Eroilor 6, 400129 Cluj-Napoca, România,Cluj-Napoca, RomaniaEvent Location & Nearby Stays: