BACH - OFRANDA MUZICALĂ

Schedule

Sun, 24 May, 2026 at 07:00 pm

UTC+03:00

Location

Sala Radio | Bucharest, BU

Advertisement
Concertul propus de François Lazarevitch, Raluca Enea și ansamblul Sempre vine ca o ofrandă. Și nu una oarecare, ci „Ofranda Muzicală”a lui Johann Sebastian Bach.
„Ofranda Muzicală” are ca punct de plecare invitația pe care Frederick al II-lea al Prusiei i-a adresat-o lui Johann Sebastian Bach de a face o vizită la curtea sa. Carl Philipp Emanuel Bach (fiul lui J.S. Bach) era clavecinistul Curții, iar invitația adresată tatălui se referea în principal la a concerta pe orga din Potsdam. Memorabila întâlnire a „faimosului capelmaistru Bach din Leipzig” cu regele Frederick al II-lea a avut loc pe 7 mai 1747 și a fost marcantă pentru întreaga creație muzicală europeană. Regele s-a întreținut cu J.S. Bach și i-a prezentat acestuia colecția sa de forte piano (construite de Silbermann).
Cu această ocazie, Frederick i-a propus „oferit” lui Bach o temă muzicală, „deosebit de frumoasă”, după cum Bach însuși spunea, pe care compozitorul și-a luat angajamentul să o „transforme” într-o fugă. Thema Regium, așa cum a denumit-o Bach, a devenit în prezența regelui un ricercar la trei voci pe care Bach l-a improvizat, se pare, imediat. Atunci când Frederick i-a cerut lui Bach să improvizeze un ricercar la şase voci, Bach i-a răspuns că are nevoie de puţin timp pentru a studia posibilităţile temei.
Până la reîntoarcerea sa la Leipzig, pornind de la Thema Regium, Bach a compus „Musikalisches Opfer” (Ofranda muzicală), un cadou demn de un rege. Aceasta conține 14 piese: un ricercar la trei voci, un ricercar la șase voci, o sonată în patru părți pentru flaut traversier, vioară barocă și continuo și canoane diverse între care se regăsește și „Fuga Canonica in Epidiapente”. Lucrarea a fost definitivată în luna iulie a anului 1747 și a apărut pentru prima dată tipărită la finalul lunii septembrie a aceluiași an, la Leipzig.
Programul concertului conține, în deschidere, două sonate aparținând lui J.S. Bach iar după pauză „Ofranda muzicală” în integralitatea sa.
În program:
Johann Sebastian Bach (1685 - 1750):
Triosonata în sol major (BWV 1038) pentru flaut traversier, vioară și continuo: Largo - Vivace - Adagio - Presto.
Din Sonata în do minor (BWV 1017) pentru vioară și clavecin obligat: Siciliano. Largo - Allegro.
Ofranda Muzicală (BWV 1079):
- Thema Regium
- Ricercar a 3
- Canon a 2 cancrizans
- Canon a 2 Violini in unisono
- Canon a 2 per Motum contrarium
- Canon a 2 per Augmentationem, contrario Motu
- Canon a 2 per Tonos
- Fuga canonica in Epidiapente
- Canon a 2
- Canon a 4
- Ricercar a 6
- Sonata Sopr' Il Soggetto Reale - flaut, vioară, continuo
- Canon perpetuus super Thema Regium
Interpretează:
François Lazarevitch, Raluca Enea și ansamblul de muzică barocă SEMPRE:
- François Lazarevitch - flaut traversier
- Rafael Butaru / Melinda Béres - viori baroce
- Zsombor Lázár - violoncel baroc
- Raluca Enea – clavecin
François Lazarevitch este, la momentul actual, unul dintre cei mai cunoscuți flautiști ai lumii. Acesta și-a dedicat activitatea redescoperirii unor repertorii de muzică veche.
Deși instrumentul său principal este flautul, François Lazarevitch și-a concentrat încă de la început ucenicia, cercetările și practica muzicală asupra diversității surselor, orale și scrise, pe care le consideră esențiale De aceea, pe lângă flaut, este și un virtuoz al cimpoiului și al mai multor instrumente tradiționale. A realizat proiecte și înregistrări cu muzică indiană, dar și muzică irlandeză, cea din urmă fiind surprinsă pe discul „The High Road to Kilkenny”, apărut în 2016 la casa de discuri Alpha Classics. Totuși, François Lazarevitch este cunoscut pentru interpretările sale impresionante ale celor mai importante opusuri baroce. Înregistrările sale ale sonatelor pentru flaut semnate de Johann Sebastian Bach (Alpha Classics, 2014) surprind și încântă prin elocvența, creativitatea și rafinamentul de care dau dovadă în frazări și ornamentație. Discografia sa este una amplă și cuprinde circa 25 de albume înregistrate ca solist sau împreună cu alte ansambluri (majoritatea cu „Les Musiciens de Saint-Julien”).
În 2006 a fondat ansamblul Les Musiciens de Saint-Julien, alături de care aduce la viață unele dintre cele mai interesante proiecte muzicale de pe piața muzicii vechi și nu numai. De asemenea, François Lazarevitch colaborează cu ansambluri renumite, precum Les Arts Florissants, Le Concert d'Astrée sau Les Talens Lyriques. Artistul este profesor de flaut baroc și cimpoi la Conservatorul din Versailles.
Ansamblul de muzică barocă SEMPRE a fost fondat în anul 2020 de clavecinista Raluca Enea și reunește muzicieni specializați în interpretarea muzicii vechi. Repertoriul abordat este, în principal, cel al Barocului muzical de secol XVIII dar programele de concert abordează și piese aparținând sec. al XVII-lea sau lucrări din perioada premergătoare Clasicismului muzical. Preocupările membrilor ansamblului se referă la autenticitatea interpretării (atât din perspectiva stilisticii muzicale cât și din cea a instrumentelor utilizate – copii după originale istorice) și la cercetarea muzicologică minuțioasă, aspecte ce permit abordarea unor concepte repertoriale originale.
Ansamblul are o structură modulară, adaptabilă mai multor tipuri de repertoriu, mergând de la formule camerale de duo sau trio, până la formule extinse, de tip orchestral. Deși înființat relativ recent ansamblul are o activitate intensă fiind prezent până acum la cele mai importante evenimente de profil din țară, precum Festivalul Internațional „George Enescu”, Festivalul de Muzică Veche București, Festivalul de Muzică Veche Miercurea-Ciuc, etc. Ansamblul SEMPRE colaborează cu muzicieni importanți din domeniul muzicii baroce precum violonistele Mira Glodeanu, Petra Müllejans și Martyna Pastuszka, lăutistul Xavier Díaz-Latorre sau flautistul François Lazarevich. Un proiect important din viitorul apropiat este finalizarea albumului audio „Sempre Vivaldi”.
Între producțiile din ultimii doi ani ale ansamblului se numără: „Sempre Vivaldi”, „Haendel vs Haendel”, „Les Caractères”, „Baroque unknown”, „Sparkling Haendel”, „Bach by night”, „To B or not to B”, „Black and White. Vivaldi”, „La Notte”, „La Follia”, „Exotique”, „Bach 340”, „Soli e tutti”, „Sempervivum”, „Stylus Fantasticus”, „Inspired by Bach” (ultimele 4 proiecte sunt realizate împreună cu violonista Mira Glodeanu), Naturalia by Sempre, Metamorphosis, Elevatio, Barocco Italiano, Haendel – Opus 1.
Pentru bilete: https://tinyurl.com/BachOfranda-SMVB2026
Advertisement

Where is it happening?

Sala Radio, Strada Henri Mathias Berthelot 87, 010166 București, România, Bucharest, Romania

Event Location & Nearby Stays:

Icon
Know what’s Happening Next — before everyone else does.
Bucharest Early Music Festival

Host or Publisher Bucharest Early Music Festival

Ask AI if this event suits you:

Discover More Events in Bucharest

Sunday Ecstatic Dance \ud83c\udf2a\ufe0f  Last Indoor \/\/ DJ TAYPHOON
Sun, 24 May at 04:00 pm Sunday Ecstatic Dance 🌪️ Last Indoor // DJ TAYPHOON

Vertigo Dance School

ART HEALTH-WELLNESS
Catan Connect la PLAYCON
Sun, 24 May at 04:00 pm Catan Connect la PLAYCON

Biblioteca Națională

FESTIVALS
Zaraza la Hanul Manuc
Sun, 24 May at 05:30 pm Zaraza la Hanul Manuc

Hanul Lui Manuc

Carmen R\u0103dulescu & Vasi C\u0103r\u0103bu\u021b live la Zen Bar
Sun, 24 May at 06:00 pm Carmen Rădulescu & Vasi Cărăbuț live la Zen Bar

Zen Bar

Gala de oper\u0103 italian\u0103: Orchestra Simfonic\u0103 Bucure\u0219ti
Sun, 24 May at 07:30 pm Gala de operă italiană: Orchestra Simfonică București

Ateneul Român

ENTERTAINMENT MUSIC
Show Improv la Njoy!
Sun, 24 May at 07:30 pm Show Improv la Njoy!

nJOY

24.05 Cronici Cosmice: Corp s\u0326i Mitologia Genului
Sun, 24 May at 07:30 pm 24.05 Cronici Cosmice: Corp și Mitologia Genului

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti

Concert de org\u0103 - Vincent Dubois
Sun, 24 May at 08:00 pm Concert de orgă - Vincent Dubois

General Henri Mathias Berthelot nr. 19, Bucureşti Sectorul 1, Romania

CONCERTS MUSIC
Zi-le de natur\u0103! \u2014 Fiesta biodiversit\u0103\u021bii urbane
Sat, 23 May at 09:00 am Zi-le de natură! — Fiesta biodiversității urbane

Parcul Natural Văcărești

CONCERTS SCIENCE-FAIR
Max Korzh in Bucure\u0219ti
Sat, 23 May at 04:00 pm Max Korzh in București

Arena Națională

CONCERTS MUSIC
Candlelight Premium: Coldplay & Imagine Dragons
Sat, 23 May at 06:00 pm Candlelight Premium: Coldplay & Imagine Dragons

Palatul Parlamentului

CONCERTS MUSIC
\ud83c\udfb6 ISCM World New Music Days 2026 - Bucharest
Sat, 23 May at 06:00 pm 🎶 ISCM World New Music Days 2026 - Bucharest

Bucharest, Romania

ENTERTAINMENT MUSIC
JOSEPH HAYDN - CREA\u021aIUNEA
Sat, 23 May at 06:00 pm JOSEPH HAYDN - CREAȚIUNEA

Sala Radio

MUSIC ENTERTAINMENT
Max Korzh in Bucharest! 23.05.2026
Sat, 23 May at 07:00 pm Max Korzh in Bucharest! 23.05.2026

Arena Națională

MUSIC CONCERTS
Orgon\u00e1k \u00c9jszak\u00e1ja Bukarestben \u2013 Kecsk\u00e9s M\u00f3nika \u00e9s De\u00e1k L\u00e1szl\u00f3 koncertje
Sat, 23 May at 07:00 pm Orgonák Éjszakája Bukarestben – Kecskés Mónika és Deák László koncertje

Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti (Pagina Oficiala)

IRIS - Cristi Minculescu, Valter & Boro - Primii 45 de ani - Concert Aniversar
Sat, 23 May at 07:30 pm IRIS - Cristi Minculescu, Valter & Boro - Primii 45 de ani - Concert Aniversar

Arenele Romane

CONCERTS MUSIC
Maria Gheorghiu live la Zen Bar
Sat, 23 May at 08:00 pm Maria Gheorghiu live la Zen Bar

Zen Bar

FESTIVALS MUSIC
Candlelight Premium: Omagiu pentru Hans Zimmer
Sat, 23 May at 08:30 pm Candlelight Premium: Omagiu pentru Hans Zimmer

Palatul Parlamentului

CANDLELIGHT-CONCERTS CONCERTS
Sear\u0103 Greceasc\u0103 & Machedoneasc\u0103: Nikos Papadopoulos & Steaua Di Vreari
Sat, 23 May at 09:00 pm Seară Grecească & Machedonească: Nikos Papadopoulos & Steaua Di Vreari

Beraria H

CONCERTS MUSIC
The Coffee Shop Music - ACUARELE FOLK cu Cristian Lupa\u0219cu \u0219i Puiu Cazan
Sun, 24 May at 04:00 pm The Coffee Shop Music - ACUARELE FOLK cu Cristian Lupașcu și Puiu Cazan

The Coffee Shop Constitutiei

ART

What's Happening Next in Bucharest?

Discover Bucharest Events